Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Costul carbonului plătit de companiile din Europa s-ar putea dubla

Costul carbonului plătit de companiile din Europa s-ar putea dubla în această decadă, datorită planurilor UE de reducere mai accentuată a emisiilor până în 2030, arată o analiză a Comisiei Europene, prezentată joi, transmite Reuters.

dioxid de carbon

Comisia Europeană a prezentat joi o analiză referitoare la modul în care cele 27 de state membre ar putea reduce emisiile cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu cele din 1990.

Pentru a atinge acest obiectiv, care necesită aprobarea statelor membre şi a Parlamentului European. Comisia vrea să întărească sistemul de tranzacţionare a emisiilor, care obligă centralele energetice, fabricile şi companiile aeriene care efectuează zboruri în Europa să cumpere permise pentru acoperirea emisiilor.

Comisia a afirmat că scenariile sale pentru îndeplinirea ţintelor referitoare la climă ar putea avea ca rezultat un preţ al carbonului în Europa de 32-44 de euro, în 2030, măsurat la preţurile din 2015.

Calculat la preţurile din 2030, nivelul superior la intervalului este un preţ de 59 de euro până în 2030, potrivit calculelor efectuate de analiştii firmei Refinitiv. Aceşti au folosit un nivel al inflaţiei de 2% pe an din 2015 până în 2030.

Preţul ar fi aproximativ dublu faţă de preţul actual al permiselor pentru carbon din UE, care în această săptămână au fost tranzacţionate la un nivel istoric de 30 de euro pe tonă de carbon, pentru ca joi să coboare sub 29 de euro.

Ţări precum Polonia au avertizat că preţurile mai mari ale carbonului ar putea împovăra companiile care au probleme din cauza pandemiei de Covid-19. Veniturile suplimentare ale UE generate de poluarea mai scumpă ar putea ajuta la finanţarea redresării economice a ţărilor.

Citește și:

Parlamentul European a votat reducerea emisiilor de carbon cu 60%, până în 2030

Decarbonizarea trebuie susținută prin programe și obiective ambițioase de finanţare – raport Bankwatch

spot_img

Ultimele știri