Cotidianul: Planeta Mercur se face mica

Fotografii realizate in premiera de NASA arata o planeta cu riduri de batrinete, cu cicatrice de la eruptii vulcanice si cu un semn din nastere, in forma unui paianjen.

Cele peste 1.200 de poze realizate de naveta Messenger si facute publice la sfirsitul saptaminii trecute vin in sprijinul teoriei ca vulcani stravechi au impinzit Mercurul, ca planeta scade in dimensiuni si ca imbatrineste totodata, formind striatii care arata precum niste riduri. Alte imagini realizate ramin insa surprinzatoare si ii lasa, in continuare, in ceata pe cercetatori, relateaza Associated Press.

Forma de paianjen surprinsa in fotografie este „deosebita fata de orice am vazut pina acum in intregul sistem solar”, spune Sean Solomon de la Carnegie Institution of Washington. Imaginea arata ceea ce pare a fi un crater imens cu linii firave care pornesc radiar inspre exterior.

Cea mai apropiata planeta de Soare a fost adesea asemanata, datorita nuantelor mate de alb si negru, cu Luna, insa noile fotografii, care au descoperit o parte nevazuta a lui Mercur, ne-o infatiseaza in nuante mult mai vii, de rosu inchis si albastru, precum si cu activitati vulcanice care au macinat-o in trecut. „Mercur nu seamana cu Luna”, concluzioneaza Louise Prockter de la Johns Hopkins University si sef al misiunii Messenger.

Ultima data cind o naveta NASA s-a apropiat de Mercur a fost in 1975 si purta numele Mariner 10. La acea vreme, 45% din suprafata planetei a fost fotografiata. Messenger, care ii va mai da citeva tircoale lui Mercur inainte de a intra pe o orbita fixa, in 2011, a mai acoperit 30 de procente din aria planetei.

„Ceea ce vedem este o cu totul alta planeta decit cea pe care o stim”, se entuziasmeaza Robert Storm, care a facut parte atit din echipa Mariner 10, cit si din Messenger. Iar Prockter il completeaza: „Exista, in plus, anumite caracteristici pe care nu le putem nicicum explica”.

Pentru mai multe informatii vizitati Cotidianul

spot_img

Ultimele știri