Crește numărul companiilor care folosesc energie regenerabilă

Întrucât în ultimii ani a crescut substanțial accesul companiilor din România la scheme de finanțare sau granturi pentru instalarea și utilizarea echipamentelor de producție a energiei din surse regenerabile, numărul companiilor care își asigură parțial sau integral consumul de energie din astfel de surse a crescut considerabil, potrivit datelor prezentate în Green Business Index 2016.

energy-efficient-light-bulb-2

Astfel, din totalul celor peste 400 de companii chestionate de experții GBI, 17,5% din acestea își asugurau preponderent necesarul de energie din surse regenerabil, comparativ cu 9,3%, cât a fost înregistrat la ediția din 2015 a Green Buisiness Index.

gbi

Este posibil ca această creștere importantă a ponderii consumului energetic din surse regenerabile să fie rezultatul scăderii prețului energiei la producător ca urmare a concurenței crescute pe piața energetică din România și a surplusului de energie produsă în anul 2015, datorită punerii în funcțiune în ultimii ani a mai multor capacități de producție a energiei din surse regenerabile. Va fi interesant de urmărit dacă această tendință se va păstra în anii următori, și dacă firmele din România vor opta mai degrabă pentru energia din surse regenerabile, în condițiile în care aceasta este vândută pe piață la prețuri competitive”, consieră experții GBI.

40% dintre companii și-au redus consumurile energetice

În ceea ce privește evoluția consumului de energie față de anul anterior celui de raportare, 39,4% dintre companii și-au redus aceste consumuri (în general cu până la 25%), 24,2% au rămas la aceleași consumuri, în timp ce restul au înregistrat creșteri ale consumurilor energetice, un procent destul de însemnat.

Chiar dacă majoritatea covârșitoare a companiilor participante la Green Business Index 2016 au implementate instrumente pentru monitorizarea consumurilor energetice, totuși, în anul de raportare 2015, doar 21% dintre acestea și-au auditat activitățile din punct de vedere energetic. În schimb, proporția companiilor care au implementat un sistem de management energetic a crescut de la 5,9% în 2014 la 17,95%, o creștere spectaculoasă, venită și ca urmare a obligațiilor legale a unora dintre companii, pentru care se aplică prevederile directivei europene privind eficiența energetică.

gbi1

În GBI 2016, 57,9% dintre companii au derulat campanii de conștientizare și instruire a angajaților pe teme de eficiență în utilizarea energiei.

Este important de remarcat că în domeniul eficienței energetice, un progres deosebit poate avea loc fără a fi necesare investiții capitale, ci doar prin cultivarea unei atitudini corecte față de economia de energie. Este interesant de observat că, chiar și în lipsa sistemelor de management energetic, 59,46% dintre companii au implementat în 2015 măsuri de eficiență energetică, iar 64% dintre acestea au și generat reduceri imediate ale consumurilor energetice”, mai spun experții GBI.

Un alt progres remarcat în ediția GBI 2016 este numărul destul de mare de companii care au făcut investiții în utilizarea eficientă a energiei (61,54% față de 48,7% în 2014), chiar dacă, raportat la cifra de afaceri, doar 7,7% au depășit 5% din cifra de afaceri, și doar 20% au depășit 2% din aceasta.

Citește și:

Cele mai sustenabile companii, premiate la Gala Green Business Index 2016

Takata România și Electroargeș au dominat categoriile de premiere ale Green Business Index 2016

spot_img

Ultimele știri