Programul „Creștem Grădinescu”. Finanțare de 30.000 de euro, pentru două ferme urbane

Grădinițele, școlile, organizațiile non-guvernamentale neafiliate politic, grupurile de inițiativă civică pot aplica pentru o finanțare de 30.000 de euro, cu ajutorul cărora pot înființa două ferme urbane. Înscrierile sunt deschise până pe 1 martie, inclusiv.

Kaufland România și Institutul de Cercetare în Permacultură din România lansează etapa a doua a programului de finanțare „Creștem Grădinescu”, pentru înființarea a două ferme urbane.

Sunt invitate să aplice unități de învățământ școlar și universitar, inclusiv asociații și ligi studențești, ONG-uri neafiliate politic, respectiv echipe formate din trei persoane sau mai multe, constituite ca grupuri de inițiativă civică având un istoric de activități, colaborare și capacitate organizațională, care vor opera sub entitatea juridică Institutul de Cercetare în Permacultură.

Bugetul de finanțare este de 30.000 euro, suma maximă acordată pentru o fermă urbană fiind de 15.000 euro. Proiectul are acoperire națională, iar înscrierile sunt deschise până pe 1 martie, inclusiv. Cererea de finanțare și alte documente utile pot fi descărcate de pe site-ul www.gradinescu.ro.

Fermele urbane nou-înființate din cadrul programului vor face parte din rețeaua Grădinescu. Beneficiarii programului vor avea parte de consultanță și sprijin constant în implementarea și dezvoltarea proiectului pe întreaga sa perioadă de desfășurare pe tematici precum: strategia de producție, tehnologia de cultură, distribuție, educație, cercetare, implicarea comunității.

Selecția proiectelor va fi realizată de o comisie de experți, pe baza unor criterii transparente, precum suprafața utilă, potențialul de dezvoltare pe termen lung, experiența în producția de legume, integrarea tehnicilor de regenerare a solului și principiilor de economie circulară aplicate în contextul producției de hrană, integrarea comunității locale.

Inedit față de prima etapă este că fermele pot fi localizate și în proximitatea unui centru urban, respectiv într-o localitate din zona periurbană care este accesibilă prin mijloace de transport preorășenești / regionale, este în curs de urbanizare și în care o parte considerabilă a populației lucrează și face naveta spre centrul urban.

Terenul pe care vor fi amplasate fermele urbane va avea o suprafață cultivată de minim 1000 mp, cu expunere solară adecvată pentru culturile planificate, acces la rețelele și / sau surse stabile de apă și energie electrică, poziționare accesibilă unui număr cât mai mare de beneficiari, etc.

Despre agricultura urbană

Agricultura urbană poate fi definită pe scurt astfel: „creșterea plantelor și animalelor în interiorul și în jurul orașelor”. Cele mai marcante caracteristici ale agriculturii urbane, care o disting de agricultura rurală, sunt integrarea în sistemul economic și ecologic urban și interacțiunea strânsă cu ecosistemul urban. Astfel de legături includ integrarea rezidenților urbani sau a studenților ca lucrători sau voluntari, utilizarea resurselor urbane tipice (cum ar fi deșeurile organice pentru realizarea de compost, colectarea apei de ploaie pentru irigații etc.), implicarea directă a consumatorilor urbani, impactul direct asupra ecologiei urbane, dezvoltarea sistemului alimentar urban, care concurează pentru terenuri cu alte funcții urbane, fiind influențat de politicile și planurile urbane.

Spre deosebire de grădinăritul urban comunitar, care urmărește mai ales obiective sociale și ecologice, agricultura urbană și periurbană are potențialul de a produce hrană la scară mare pentru consum local, cu un model de afaceri care urmărește în special producția de legume de nișă, cu cicluri de producție scurte și valoare ridicată.

În cadrul primului apel al programului Creștem Grădinescu, deschis în martie 2019, au fost finanțate și implementate 10 grădini urbane comunitare: două în București, două în Timișoara și câte una în Bacău, Bistrița, Baia-Mare, Pecica-Arad, Ploiești și Câmpia Turzii. Suma totală alocată pentru acest apel a fost de 100.000 EUR, câte 10.000 EUR pentru fiecare grădină.

Despre rețeaua Grădinescu

Proiectul Grădinescu a demarat în 2017 prin dezvoltarea unei rețele formate din 10 grădini urbane comunitare, dintre care trei amplasate pe acoperișurile magazinelor Kaufland, patru în parcările sau în spatele magazinelor, două în școlile din Capitală și una în Cetatea Municipiului Alba Iulia.

Începând cu 2019 rețeaua Grădinescu a crescut la 20 de grădini în toată țara prin intermediul programului de finanțare ”Creștem Grădinescu”. Grădinile sunt concepute pentru a fi îngrijite de locuitori – prin participare – şi de echipa Grădinescu – prin expertiză, facilitare şi cercetare.

Despre Institutul de Cercetare în Permacultură din România

Institutul de Cercetare în Permacultură din România este o rețea de profesioniști și antreprenori din diverse domenii profesionale (permacultură, inginerie, economie, antropologie, horticultură, psihologie, ingineria mediului etc.) care dezvoltă și sprijină proiecte eco-sociale etice. Pentru mai multe informații, accesați www.institutuldepermacultura.ro.

spot_img

Ultimele știri