CSR: BCR, sponsor oficial al Lotului Național de Matematică al României

Banca Comercială Română (BCR) a semnat un parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România, prin care va sprijini pregătirea și participarea Lotului Național de Matematică la competițiile internaționale, se arată într-un comunicat al băncii.

Prima astfel de competiție la care vor participa în cadrul parteneriatului este Olimpiada Internațională de Matematică, care anul acesta va avea loc între 3 și 13 iulie în Cape Town, Africa de Sud.

Olimpicii de azi, indiferent de materie, sunt liderii noștri de mâine: viitorii medici, profesori, ingineri sau antreprenori valoroși. Este datoria noastră de cetățeni corporativi, a întregii comunități de afaceri, să fim alături de ei și, astfel, să construim cu responsabilitate viitorul României. BCR susține Lotul Național de Matematică cu mândrie, dar mai presus de asta cu respect. Respect pentru muncă, dedicarea și seriozitatea acestor elevi și a profesorilor care îi îndrumă”, a declarat Sergiu Manea, vicepreședinte executiv Trezorerie, Piețe de Capital & Group Large Corporate, BCR.

Parteneriatul a fost semnat pe o perioadă de 2 ani, iar membrii Lotului Național vor fi susținuți de către BCR în tot ce înseamnă pregătire, deplasare și cazare la competiții internaționale. În plus, parteneriatul dintre BCR și Societatea de Științe Matematice din România își propune să promoveze, prin proiecte dedicate, tinerii valoroși ca modele de urmat.

Rezultatele acestor tineri au darul special de a ne reda încrederea în noi și în viitorul României. De asta, eu consider că aceste parteneriate înseamnă mai mult decât o susținere financiară punctuală. Ele sunt de fapt o investiție în construcția viitorului nostru, investiție pe care nu ne mai permitem să o amânăm”, a declarat Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România și, de aproape 12 ani, coordonatorul Lotului.

Vestimentația membrilor lotului este asigurată de către Bigotti, care s-a alăturat demersului.

Susținerea Lotul Național de Matematică al României face parte dintr-o platformă mai amplă, prin care BCR, ca parte a strategiei sale de implicare în comunitate, susține liderii din domenii ca educația, antreprenoriatul, sau domeniul social, pentru ca aceștia să își poată îndeplini misiunea.

BCR, cel mai important grup financiar din România

Potrivit reprezentanților săi, Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operațiunile de bancă universală (retail, corporate& investment banking, trezorerie și piețe de capital), precum și societățile de profil de pe piața leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuințe.

BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 15 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienți și banca Nr.1 pe segmentele de economisire și creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienților și după numărul celor pentru care BCR este principală instituție cu care fac banking.

spot_img

Ultimele știri