Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Cum influențează temperaturile extreme sănătatea oamenilor

Canicula și valurile de frig cresc numărul de decese și vizite în camerele de urgență, însă aceste fenomene meteo extreme afectează în mod diferit oamenii cu grad de risc sporit, potrivit noilor cercetări din SUA și Japonia. Un studiu, publicat în revista Risk Analysis, a constatat că frigul extrem crește riscul de mortalitate și morbiditate pentru persoanele cu boli cardiovasculare și respiratorii, în timp ce căldura extremă este riscantă pentru persoanele cu afecțiuni renale.

„Am analizat datele din orașe-gemene din Minnesota, (SUA), și am găsit modele cu valabilitate universală pe tot globul”, spune Matteo Convertino, profesor asociat la Universitatea Hokkaido, care a condus studiul.

Deși este binecunoscut faptul că vremea extremă poate fi periculoasă, nu s-au făcut suficiente analize pentru a compara temperaturile specifice cu numărul deceselor și a bolilor, pentru a afla când anume mesajele de avertizare publică în privința temperaturilor vor fi mai eficiente.

Convertino a colaborat cu Universitatea din Minnesota Twin Cities și Departamentul de Sănătate din Minnesota pentru a determina ce temperaturi critice ar trebui să declanșeze avertismente de sănătate publică. Orașele gemene (Minneapolis și Saint Paul – n.r.) sunt cunoscute pentru iernile lor dure și verile calde și umede. Echipa a adunat date privind temperaturile extreme și le-a comparat cu decesele din oraș în perioada 1998-2014 și vizitele la urgență din 2005 până în 2014.

Aceștia au descoperit că riscul relativ pentru mortalitate și morbiditate a crescut, în general, odată cu temperaturile mai extreme, dar persoanele cu risc au fost afectate diferit în funcție de condițiile de sănătate. Riscul pentru persoanele cu afecțiuni cardiovasculare sau respiratorii a crescut în timpul iernii, dar nu semnificativ vara, ceea ce a fost opus pentru persoanele cu afecțiuni renale. Persoanele cu diabetul nu au prezentat un răspuns clar la temperaturi extreme.

„Având în vedere variația climatică în timp și spațiu, programele adaptate de comunicare în funcție de riscurile de urgență sunt extrem de importante pentru a informa publicul larg despre potențialele riscuri pentru sănătate, cum ar fi valurile de căldură sau de frig și modul în care se pot proteja singuri. Modelul nostru poate determina astfel de praguri de temperatură pentru a începe comunicarea eficientă a riscurilor, atât deimportantă pentru salvarea vieților omenești”, spune Convertino.

spot_img

Ultimele știri