Cum poți transporta bicicleta cu trenul în România

Dacă v-ați gândit să vă extindeți zona de agrement în care vă plimbați cu bicicleta mai departe de casă, trebuie să știți că puteți lua cu voi bicicleta pe tren, însă în anumite condiții. 

Operatorul național de transport feroviar de călători permite transportul gratuit al bicicletelor pliabile iar pentru cele nedemontabile se poate achita un bilet de 15 lei la trenurile care oferă acest serviciu, a anunțat marți CFR Călători.

Bicicletele pliabile/demontabile pot fi transportate gratuit pe toate tipurile de trenuri ca bagaj de mână, în limita spaţiului disponibil, în timp ce bicicletele nedemontabile pot fi transportate contra cost doar la trenurile care oferă acest serviciu, la un preţ de 15 lei.

„Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de călătorie, CFR Călători precizează posibilităţile de transport pentru biciclete, astfel încât să vă puteţi petrece timpul liber aşa cum vă doriţi. Bicicletele pliabile/demontabile pot fi transportate gratuit, pe toate tipurile de trenuri, la clasa 1 şi a 2-a ca bagaj de mână, în limita spaţiului disponibil. Bicicletele nedemontabile pot fi transportate contra cost doar la trenurile care oferă acest serviciu, fiind semnalat printr-o pictogramă, uşor de recunoscut, ce apare la căutarea/afişarea trenurilor în aplicaţiile online Mers Tren Trafic Intern şi Cumpără bilete de tren online. Costul biletului pentru o bicicletă nedemontabilă este 15 lei şi poate fi cumpărat online sau de la casele de bilete din staţii şi agenţii CFR Călători”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, pentru călătorii însoţiţi de biciclete la trenurile cu regim de rezervare care oferă serviciu de transport biciclete, se alocă locuri în compartimentele alăturate spaţiului destinat depozitării acestora.

Reprezentanţii CFR Călători susţin că, în cazul grupurilor organizate de biciclişti, aceştia trebuie să depună o solicitare cu minim 72 de ore, astfel încât direcţiile de specialitate să poată lua măsuri pentru organizarea transportului în funcţie de materialul rulant disponibil.

Totodată, în cazuri bine justificate în care gradul de ocupare al trenului respectiv este aproape de 100%, personalul de tren poate interzice îmbarcarea călătorilor cu biciclete, dacă aceştia nu posedă bilete de bicicletă pentru trenul respectiv.

În schimb, dacă la verificarea legalităţii călătoriei pasagerii însoţiţi de biciclete nu prezintă biletele de transport bicicletă, li se va aplica tariful pentru bagaje voluminoase, pentru zona kilometrică corespunzătoare legitimaţiei de călătorie a călătorului (o bicicletă este evaluată ca având 15 kg).

Purtarea măştii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare.

Dar nu doar operatorul feroviar de stat oferă servicii de transport al bicicletei, ci şi cei privaţi. De exemplu, la TFC costul transportului bicicletei este 7 lei, indiferent de distanța parcursă de un singur tren. Călătorul poate lua gratuit în vagoanele clasă, ca bagaj de mână, o bicicletă pliabilă sau demontabilă, cu condiţia să nu îi incomodeze pe ceilalţi călători.

La Regio Călători costul transportului este 2,5 lei, în timp ce la Softrans transportul bicicletei se taxează cu 50% din preţul integral al unui bilet, dar acceptă maxim 4 biciclete, fiind indicat a se transporta în vagonul 3, unde se află suporturile speciale.

spot_img

Ultimele știri