Cum putem transforma Bucureștiul într-un oraș pentru bicicliști

Orașele din întreaga lume se reinventează ca locuri pentru a fi trăite. Vibrante, dezordonate, amestecate, aceste orașe sunt extrem de diferite unele de altele, dar toate împărtășesc ceva: toate folosesc bicicletele ca un instrument excelent pentru deblocarea întregului potențial al mobilității, al vieții, al economiei locale și al democrației. New York, Philadelphia, Vancouver, Paris, Milano, Bruxelles și multe alte orașe s-au transformat în locuri prietenoase cu bicicliștii și mai puțin primitoare pentru mașini, în perioada de carantină. Au fost înființate piste noi, uneori chiar pe benzile pentru mașini, iar unii primari vor să păstreze aceste măsuri și după pandemie.

A sosit momentul pentru ca și Bucureștiul să se transforme pe această linie. Mai jos sunt câțiva pași care îl pot transforma în cel mai prietenos oraș pentru biciclete din întreaga regiune a Europei de Est.

Viziune și voință

Liderii orașului sunt, în general, persoane extrem de angajate, pasionate de meseria lor și capabile de angajamente ferme. Primul lucru de care au nevoie este să aibă o viziune ambițioasă asupra orașului pe care și-l doresc.
Un exemplu îl pot constiui primele 20 de orașe cele mai prietenoase cu bicicleta, dezvăluite în Copenhagenize Index 2019. Primele 5-7 orașe sunt ele însele o categorie, dar în partea de jos putem găsi orașe precum Barcelona, Paris sau Taipei, toate cu străzi concepute pentru vehicule mari și poluante. Și totuși, voința politică a primarilor și viceprimarilor poate schimba pentru totdeauna fața acestor orașe.

Exemplu de buna practică: Ljubljana

Crearea unei strategii pentru ciclism

Bucureștiul trebuie să se asigure că viziunea sa se traduce și într-o strategie pe termen lung. Acest lucru poate suna ca o pierdere de timp plictisitoare, dar este singura modalitate de a asigura o creștere durabilă a ciclismului. Sunt orașe care s-au descurcat admirabil în primii 2 ani de dezvoltare și apoi s-au oprit din cauza lipsei unei strategii coerente.

Exemplu de buna practică: Helsinki

Infrastructura

Bucureștiul este încă la începutul său pentru a deveni un oraș prietenos cu bicicleta, iar infrastructura sigură, de înaltă calitate, este o caracteristică esențială pe care trebuie să o dezvolte. Principalul motiv pentru care oamenii din întreaga lume nu circulă cu bicileta este pentru că se simt nesiguri. Iar principalul motiv pentru care locuitorii din Copenhaga preferă mersul pe bicicletă îl constiuie eficiența de deplasare prin oraș. Acest lucru înseamnă că nu este necesar să construim banzi pentru biciclete pe fiecare străduță cu sens unic, ci întâi trebuei să ne asigurăm ca avem acoperite principalele rute.

Exemplu de buna practică: Sevilla

[box type=”info” ]Publicația Green Report, în parteneriat cu Raiffesen Bank, va organiza luni, 11 mai, dezbaterea Transportul urban în crizele de sănătate publică – oportunități și perspective. Evenimentul va fi transmisă online pe atât pe site-ul Green Report, cât și pe pagina de facebook a publicației în intervalul 10:00 – 11:30.[/box]

Reducerea traficului și a vitezei de circualție 

A scăpa de traficul auto este calea rapidă către un oraș mai plin de biciclete, dar cu siguranță este un obiectiv greu de atins. Un mod eficient din punct de vedere al costurilor în a face oamenii să se simtă confortabil cu mersul pe jos și mersul cu bicicleta este reducerea vitezei mașinii, în special în acele locuri în care nu este nevoie de infrastructura adecvată pentru ciclism. 30 km pe oră poate devini rapid noua normă în centrul orașului.În orice caz, Bucureștiul este cel mai lent oraș din Europa din cauza congestionării sale, deci nu se va schimba mult.

Exemplu de bună practică: Oslo

Comunicarea

„Construiți-le și vor veni” este un fel de mantră în sectorul ciclismului, referindu-se la necesitatea infrastructurii de ciclism pentru a crește ponderea modală. Deși acest lucru are un anumit adevăr, în special în orașele aflate la început, nu este o soluție universală. Trebuie stabilită o strategie de comunicare adecvată.

Exemplu de bună practică: Bruxelles

Bike-sharing

Inițiativele de bike-sharing au fost în mod repetat unele dintre cele mai eficiente instrumente pentru a îmbunătăți rapid ciclismul în orașe. Nu numai că face bicicleta accesibilă aproape tuturor, dar îmbunătățește considerabil vizibilitatea ciclismului în sine.

Exemplu de bună practică: Londra

spot_img

Ultimele știri