Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Cum se ridică, ilegal, ultimul cartier de blocuri din Parcul Tineretului

Cartierul rezidențial a cărui edificare a început anul trecut în Parcul Tineretului este ridicat prin încălcarea autorizației de construire. Până astăzi, un singur bloc din cele șase, câte vor fi în total, a început să prindă contur, arată o investigație a RISE Project

tineretului

Apartamentele sunt scoase la vânzare. Sunt vândute chiar și locuințe-fantomă care nu au fost prevăzute în proiectul inițial de arhitectură. Șantierul a luat startul în mai 2014, prin tăierea ilegală a câteva zeci de arbori din parc. Alte câteva zeci de arbori au fost tăiați, tot ilegal, în luna august.

Numele comercial cu care dezvoltatorul a botezat acest ansamblu rezidențial este „Tineretului Park View”. În reclamele prin care încearcă să atragă cumpărători, dezvoltatorul bate monedă tocmai pe vecinătatea vegetației pe care a distrus-o. Sloganul publicitar al „Tineretului Park View” este „Locul unde natura e la ea acasă”.

Valoarea de piață a „Tineretului Park View”, calculată la prețul la care sunt vândute apartamentele, este de aproximativ 30 de milioane de euro.

„Tineretului Park View” este construit în baza unui contract de asocire încheiat între Marioara Micșunescu, proprietara terenului din parc (în suprafață de 15.000 de mp), și firma Construcții Locuințe Noi Chi SRL, societate înființată și administrată de Ion Chiriță, cea care construiește și vinde cartierul propriu-zis.

Ion Chiriță este cel care, în mai și august 2014, a tăiat, fără să aibă aviz de defrișare, aproximativ 80 de arbori pentru a face loc blocurilor din ansamblul „Tineretului Park View”.

Garda de Mediu l-a amendat pe Chiriță cu 40.000 de lei pentru defrișările din mai 2014. Trei luni mai târziu, în august, când Chiriță a trecut la o nouă rundă de defrișări, l-a amendat cu 100.000 de lei. Chiriță a contestat a ambele amenzi în justiție și, în februarie 2015,  a obținut anularea primeia. Sentința nu este definitivă.

Pentru a împiedica un deznodământ identic în cazul amenzii de 100.000 de lei, Asociația „Salvați Bucureștiul” și Fundația „Eco Civica” au intervenit, alături de Garda de Mediu, în procesul în care aceasta este la rândul ei contestată. Cele două ONG-uri vor să intervină și în faza de apel procesului în care se rejudecă legalitatea amenzii de 40.000 de lei.

Locatarii zonei spun că, după ce a obținut anularea – încă provizorie – a primei amenzi, Chiriță a prins curaj și a mai tăiat alți pomi din parc. Trunchiurile doborâte ale unor copaci sunt vizibile acum la fața locului.

Printr-o sentință definitivă a Tribunalului București, pronunțată în ianuarie 2015, justiția i-a interzis lui Chiriță să mai taie orice pom de pe situl șantierului, până când nu se va încheia procesul în care Asociația „Salvați Bucureștiul” și Fundația „Eco Civica” contestă legalitatea acestui proiect imobiliar.

Citiți întreaga investigație jurnalistică despre distrugerea parcului pe RISE Project.

spot_img

Ultimele știri