Cum vom circula cu transportul public după 15 mai. Firea: „Călătorii în picioare, la distanţă de minim un metru”

Primarul general al capitalei, Gabriela Firea, a vorbit luni la conferinţa Green Report „Transportul urban în crizele de sănătate publică – oportunități și perspective” , organizată de Green Report cu susținerea Raiffeisen Bank România, despre cum ar putea fi respectate regulile de distanţare socială în mijloacele de transport în comun ale STB după data de 15 mai.

„Vom scoate toate mijloacele de transport în comun, peste 1.600, însemnând peste 1.000 de autobuze, 280 de tramvaie şi 180 de troleibuze, tocmai pentru a preîntâmpina aglmeraţia, în special dimineaţa şi la finalul programului. Se va intra doar pe uşa din faţă, se va coborî prin uşa din mijloc sau din spate”, a spus Firea.

Ea a precizat că atât la intrarea în traseu, cât şi la capăt de linie mijloacele de transport  în comun vor fi dezinfectate. De asemenea, Gabriela Firea a spus că vor fi dezinfectate şi staţiile STB.

Totodată, primarul general al Bucureştiului roagă călătorii să poarte mască sau „o pânză” peste nas şi gură, şi, de asemenea, să poarte pe cât posibil ochelari de soare, dacă nu au ochelari de vedere. 

În ceea ce priveşte aglomeraţia din mijloacele în transport în comun, edilul a spus ce măsuri vor fi luate.

„Vom realiza acele însemne unde pot să stea călătorii, cei care vor merge în picioare, la 1 metru – 1 metru şi jumătate distanţă, aşa cum ni s-a recomandat de către specialiştii în epidemiologie pentru a preveni răspândirea acestui virus atât de periculos”, a spus primarul.

Firea a rugat tinerii şi „cei care au mai multă energie” să folosească biciclete sau trotinete.

„Fireşte, vor fi în continuare cetăţeni care vor circula cu autoturismul personal, dar foarte important într-adevăr, în special tinerii şi cei care au mai multă energie să folosească şi bicicletele, trotinetele şi aşa mai departe”.

Puteţi urmări întreaga conferinţă la care au mai participat şi Ciprian Sporiş – Vicepresedinte Raiffeisen Bank, Ilie Bolojan – primar Oradea, Mihai Chirică – primar Iaşi si Lucian Mîndruţă, AICI.

spot_img

Ultimele știri