VIDEO Cutia care crește legume și ierburi aromatice în locul tău

Crezi că nu poți să visezi să mănânci legume crescute de tine dacă ești genul care omoară plantele pentru că uită să le ude sau, din contră, pune prea multă apă? Te înșeli. GroBox a fost concepută astfel încât să ofere apă, lumină și aer plantelor, fără ca tu să faci nimic.

VIDEO Cutia care crește legume și ierburi aromatice în locul tău

Toată lumea visează în ultima vreme să-și facă o grădină proprie, dar pentru asta ai nevoie de spațiu, dar și de cunoștințe solide. Dacă ești genul care omoară plantele pentru că uită să le ude, probabil îți dorești să mănânci legume crescute de tine, dar nici nu îndrăznești să visezi cu adevărat la o grădină.

De la aceste premise (grădini sustenabile, spațiu puțin și cunoștințe vagi de agricultură) au plecat și inventatorii GroBox, un sistem care face toată treaba grea pentru tine. Cutia respectă  principiile agriculturii hidroponice, adică nu necesită pământ, ci folosește pietricele din lut.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=aRB4B11oDqU]

Cele patru ventilatoare din spatele cutiei asigură circulația aerului, ceea ce îi asigură plantei un aer curat și reduce umiditatea și mirosul. Lumina este furnizată de LED-uri cu o gamă largă de culori, astfel încât să imite lumina soarelui, iar plantele să crească și să dea roade indiferent de anotimp. Cel mai mult, plantele pot atinge înălțimea de 30 de centimetri.

Mai mult, cutia udă singură planta, în locul tău, folosind cu două treimi mai puțină apă decât într-un proces obișnuit de grădinărit. Pentru că GroBox nu necesită racordarea la o sursă de apă, ci are un rezervor, apa trebuie schimbată o dată pe săptămână. În plus, deoarece plantele sunt crescute în interiorul cutiei, riscul de a fi contaminate cu dăunători este foarte mic, deci și necesitatea de a folosi pesticide dispare.
gardenium.ro

GroBox are 47 de centimetri în lungime, 45 – lățime și 116 în înălțime și poate crește salate, kale, roșii și ierburi aromatice. În 24 de ore va consuma 180W.

Proiectul a fost finanțat printr-o campanie de crowdfunding. Deși și-au propus să strângă 10.000 de dolari, inventatorii au acumulat aproape 78.000 de dolari și mai au 20 de zile de campanie pe Kickstarter. Cei care au cumpărat în avans produsul, îl vor primi în decembrie 2018, iar pe piață va ajunge în 2019.

spot_img

Ultimele știri