Daunele cauzate de schimbări climatice au costat lumea zeci de miliarde de dolari în 2018

in Schimbări Climatice 28 December 2018 178 Views

Evenimentele meteo extreme asociate cu schimbările climatice au dus la mii de decese și au cauzat daune severe în jurul lumii în 2018, conform organizației Christian Aid.

Raportul realizat de Christian Aid a identificat zece evenimente care au costat peste 1 miliard de dolari fiecare, patru dintre ele aducând daune de peste 7 miliarde de dolari fiecare.

Conform raportului, cele mai costisitoare dezastre asociate schimbărilor climatice au fost uraganele Florence (17 miliarde de dolari) și Michael (15 miliarde de dolari). Un studiu publicat după catastrofă a arătat că uraganul Florence a fost cu 50% mai posibil din cauza încălzirii globale.

Un studiu publicat luna trecută arăta că uraganele din ultimii ani au devenit mai distructive din cauza schimbărilor climatice, iar în viitor aceste evenimente ar putea căpăta proporții cataclismice.

În Japonia, furtunile din această vară au cauzat cel mai grav dezastru meteorologic din ultimii 36 de ani, omorând cel puțin 230 de oameni și cauzând daune în valoare de 7 miliarde de dolari, urmate de taifunul Jebi, cea mai puternică furtună din ultimii 25 de ani.

Europa a înregistrat de asemenea fenomene meteo extreme, fiind afectată de valuri de căldură, furtuni violente și incendii de vegetație.

Oamenii de știință au arătat că valul de căldură care a afectat Europa de Vest și de Nord în această vară a fost de două ori mai posibil din cauza schimbărilor climatice, iar un alt studiu arăta că valul de căldură din Marea Britanie din această vară a fost de 30 de ori mai posibil.

„Schimbările climatice încă sunt ceva care se abordează ca fiind o viitoare problemă, mai ales deoarece știm că consecințele încălzirii climei sunt atât de devastatoare și nu vrem să înfruntăm ceea ce se întâmplă deja. Acest raport arată că pentru mulți oameni, schimbările climatice au un impact devastator asupra vieții și bunăstării lor chiar acum. Marea injustiție a dezastrului climatic este că oamenii care suferă întâi și cel mai mult, sunt săracii lumii care au făcut cel mai puțin să contribuie la criză.”, a declarat Kat Kramer de la Christian Aid.

Conform Organizației Meteorologice Mondiale, 2018 va fi al patrulea cel mai călduros an înregistrat vreodată. Ultimii cinci ani au fost cei mai calzi ani din istoria modernă, iar cei mai calzi 20 de ani au fost înregistrați în ultimii 22 de ani.

Conform cercetătorilor, 2019 are o șansă de 99.2% să se încadreze în lista celor mai calzi zece ani, și o șansă de 86.3% de a deveni unul dintre cei mai calzi cinci ani din istorie, luând în considerare formarea evenimentului El Niño, care aduce secete, inundații și temperaturi ridicate și ar putea accentua semnificativ încălzirea globală.

Despre autor: Ana Moca-Grama

Ana Moca-Grama este din Brașov și a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Scrie, face fotografii pe film și visează la o lume în care omul își reîntoarce sufletul către natură.

Comentarii

comentarii