Daunele provocate de inundaţiile din această vară au depăşit 3 milioane de lei

Inundaţiile din această vară au produs cele mai importante daune din ultimii ani care pot fi despăgubite în baza Poliţei de Asigurare împotriva Dezastrelor naturale (PAD), valoarea totală a daunelor avizate până la 31 august fiind de peste 3,063 milioane de lei, pentru un total de 740 de dosare, potrivit PAID România.

Din statisticile realizate de PAID România până la finalul lunii august, cele mai afectate judeţe au fost: Bacău şi Suceava, cu câte 74 de dosare, Covasna – 73 de dosare, Alba – 63 de dosare, Braşov – 47 de dosare şi Sibiu – 41 de dosare.

Localităţile cele mai afectate de inundaţii au fost: Berchiseşti (Suceava) – 43 de dosare, Beltiug (Satu Mare) – 25 de dosare, Moineşti (Bacău) – 20 de dosare, Alba Iulia (Alba) – 18 dosare, Făget (Timiş) – 15 dosare şi Sfântu Gheorghe – 14 dosare.

Cele mai multe dosare au fost întocmite pentru case afectate de inundații în mediul rural (61%), urmate de case din mediul urban (35%). Locuințele din blocuri din mediul urban reprezintă 3% din totalul celor afectate de inundații, iar cele din mediul rural, 1%.

”După cum s-a demonstrat și în acest an, nu trebuie să se producă un dezastru major ca să înțelegem utilitatea unei polițe PAD. PAID România plătește, lună de lună, numeroase dosare, pentru fiecare dintre cele trei riscuri asigurate prin PAD – cutremur, inundații și alunecări de teren. În același timp însă, compania noastră, cu susținerea acționarilor, investește constant în consolidarea sa – financiară, dar nu numai – pentru a face față oricărui eveniment natural cu care ar putea să se confrunte românii asigurați. Programul funcționează și este solid, în vreme ce natura se dovedește din ce în ce mai imprevizibilă. Este nevoie, însă, de o mai serioasă conștientizare din partea proprietarilor de locuințe din România a riscurilor la care sunt expuși”, declară Nicoleta Radu, Director General, PAID România.

Numărul poliţelor de asigurare obligatorie a locuinţelor a urcat la finalul lunii august cu 2,01% faţă de perioada similară a anului trecut, la 1.683.514, cele mai asigurate zone ale ţării rămânând Bucureştiul (38,50%) şi judeţul Ilfov (35,46%). Potrivit sursei citate, din numărul total de poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor, 93,74% sunt aferente locuinţelor de tip A şi 6,26% locuinţelor de tip B. De asemenea, 75,66% dintre poliţe au fost încheiate în mediul urban şi 24,34% în mediul rural.

După Capitală şi judeţul Ilfov, cele mai asigurate judeţe ale României după primele opt luni ale anului sunt: Braşov – 34,16%, Timiş – 28,56% şi Sibiu – 23,34%. La polul opus se situează judeţele Olt, cu o pondere de 7,81% din total, Vaslui, cu 7,83%, şi Gorj, cu 8,52%.

Programul de reasigurare al PAID România

În contextul actualului nivel de acoperire a locuințelor din România prin polița PAD, începând cu 15 iulie 2018, PAID România și-a reînnoit programul de reasigurare, capacitatea acestuia fiind în acest moment de 901 milioane de euro, cu posibilitate de extindere până la 920 milioane de euro.

PAID România anunţă într-un comunicat că a externalizat astfel un risc de peste 900 milioane euro către companii de reasigurare internaționale, cu un rating de minim „A-„.

„În acest fel, Guvernul a fost degrevat de un risc important, care se putea transforma într-o vulnerabilitate în cazul producerii unei catastrofe majore”, arată sursa citată.

În stabilirea capacității programului de reasigurare, se ține cont de dauna maximă probabilă rezultată din modelarea riscului de cutremur. În prezent, capacitatea de reasigurare excede nivelul de protecție aferent unui eveniment cu o perioadă de revenire de 200 de ani (conform modelului Solvency II și a modelului RMS).

PAID România colaborează cu societăți cu un rating de cel puțin „A-” de la cel puțin una din agențiile de rating S&P sau A.M.Best. Astfel, programul de reasigurare 2018-2019 este plasat într-o proporție de aproximativ 46% cu reasigurători de rating „AA-„.

Compania colaborează cu top 3 brokeri de reasigurare din lume, beneficiind de expertiza vastă a acestora: Guy Carpenter, Willis Re și AON Benfield.

Pool-ul românesc de asigurare împotriva dezastrelor naturale are în acest moment cel mai mare program de reasigurare din ECE (Europa Centrală și de Est). Acest lucru nu face decât să îi confirme importanța și stabilitatea.

PAID este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăţilor de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuinţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008. PAID s-a constituit ca societate de asigurare în luna noiembrie 2009, prin efortul comun a 12 societăţi de asigurare, acţionari PAID.

Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundaţii, alunecări de teren.

spot_img

Ultimele știri