De la Parcul Național Buila-Vânturarița la Geoparcul UNESCO Oltenia de sub Munte

in Biodiversitate, Opinii 3 July 2020 611 Views

În România avem 13 parcuri naționale, reprezentând 1,3% din teritoriul național. Primul a fost înființat Parcul Național Retezat în 1935, al 13-lea a fost Parcul Național Defileul Jiului în 2005. Ele sunt mândria noastră, fiindcă e vorba de patrimoniul natural național, ce are țara mai valoros. inclusiv politicienii și instituțiile statului, de la primării până la Guvern, se laudă cu ele. Din păcate cam atât.

Ce fac autoritățile responsabile ale statul pentru ele? Cam nimic, fiindcă administrarea a 12 dintre ele e încredințată RNP Romsilva iar a unuia Consiliului Județean Neamț. Tot ale statului sunt și aceste instituții, însă ele au cam altă treabă. Iar cum se descurcă se vede: doar jumătate din suprafața parcurilor e strict protejată, în rest pădurea se exploatează, parcurile au numeroase probleme legate de exploatări forestiere, alte investiții și activități cu impact.

Parcurile au administrații de vreo 20 de ani, înainte fiind parcuri doar pe hârtie, iar autoritatea statului nu cheltuie niciun leu cu acestea, lăsându-le în seama altora. Așa că abia sunt bani de supraviețuire, nici vorbă de dezvoltare.

Statul ar trebui nu numai să se laude cu parcurile dar și să-și asume administrarea lor în așa fel încât să asigure conservarea eficientă a lor, să rezolve conflictul actual dintre conservare și exploatarea resurselor naturale, să investească pentru transformarea parcurilor în resurse pentru dezvoltarea durabilă a comunităților și regiunilor unde acestea se află, prin implicarea tuturor factorilor interesați.

Altfel, riscul este că o să ne tot lăudăm cu ele până nu mai avem cu ce, fără vreun folos real pentru natură și oameni.

Și fiindcă nu avem implicare din partea autorităților, fiindcă ne lipsesc bunele exemple, fiindcă nu știm să valorificăm patrimoniul natural, ba din contră ne pricepem, foarte bine să-l măcelărim, încearcă socieatea civilă să suplinească o parte din toate aceste lipsuri.

Asociația Kogayon a făcut câte ceva în acest sens. Astfel,  în 2004 am înființat Parcul Național Buila-Vânturarița, cel mai mic parc național din România. Dar e parcul nostrum. Ne-am implicat în administrarea parcului timp de 10 ani, ca parteneri ai RNP Romsilva. Am derulat în parc și regiune peste 20 de proiecte pentru conservare, educație, promovare, infrastructură, în folosul naturii, comunității și vizitatorilor.

În plus , din 2008 am reușit să oprim vânătoarea în parcurile naționale.

Am încercat și încercăm să facem din Parcul Național Buila-Vânturarița, motorul dezvoltării durabile a regiunii, prin Geoparcul UNESCO Oltenia de sub Munte .

Asociația Kogayon a înființat parcul național pentru natură și pentru oameni. El este un munte în care eșantioane din natură s-au menținut într-o stare bună de conservare prin grija unor oameni. Astfel el este moștenirea noastră și totodată datoria de a o lăsa la fel generațiilor următoare. El a căpătat pentru noi, comunitate și vizitatori o importanță tot mai mare pe măsură ce presiunea omului asupra naturii și resurselor sale a crescut, odată cu creșterea nevoilor. Nevoia de a conserva peisajul drag, de a proteja pădurile și speciile rare a venit ca o reacție firească la punerea în pericol a acestora.

Am început acest proiect pentru conservare, dar am realizat că în locurile şi zilele în care trăim noi astăzi, nu se poate face conservere facând abstracţie de oameni, de comunităţile locale şi de vizitatorii zonei, de nevoile şi interesele lor. Astfel că proiectul s-a transformat într-unul de dezvoltare a întregii comunităţi locale din jurul parcului, prin conservare, bazată pe valorificarea durabilă a patrimoniului natural şi cultural extraordinar din zonă. Am conservat cum s-a putut un colţ important de natură sălbatică, cu limitările legislative și administrative de care ne lovim permanent, dar am oferit și o alternativă de dezvoltare sănătoasă a zonei.

În timp, rezultatele nu au întârizat să apară: de la câteva sute de oameni care vizitau parcul înainte, acum s-a ajuns la 25.000 vizitatori pe an, iar investiţia noastră de cca 300 mii euro s-a multiplicat de peste 100 de ori şi a ajuns să aducă beneficii zonei, deja de peste 30 milioane de euro prin dezvoltarea de servicii, începerea unor afaceri în domeniul turismului, locuri de muncă, taxe la bugetul local. Asta înseamnă dezvoltarea prin conservarea naturii şi utilizarea durabilă a resurselor naturale şi culturale.

Dar fiindcă limitările legislative și administrative, lipsa voinței politice și dezinteresul autorităților ne-au copleșit, am încercat să găsim soluții acolo unde se poate: în oamenii de nădejde ai locului și în modelele testate deja la nivel internațional.

Așa s-a născut idea creării în jurul parcului național a geoparcului UNESCO Oltenia de sub Munte, pe  care acum o punem în practică. Fiindcă geoparcul funcționează după criterii internaționale stabile, fiindcă avem mai mare încredere în forumurile internaționale decât în decidenții naționali, fiindcă geoparcul nu este arie protejată, nu impune restricții și deci nu generează conflicte. Geoparcul doar adună la aceeași masă oamenii locului și iubitorii lui în jurul unui concept de dezvoltare locală, bazat pe valorificarea sustenabilă a resurselor naturale și culturale locale.

Geoparcul Oltenia de sub Munte, un spațiu de 15 ori mai mare ca cel al parcului național, este deci o asociere voluntară a factorilor interesaţi în dezvoltarea durabilă a regiunii, un parteneriat local, un cadru de cooperare, o oportunitate de dezvoltare. El este despre oameni şi despre modul în care comunităţile umane şi-au construit identitatea locului utilizând continuu resursele naturale. Este și o recunoaştere internaţională a unui teritoriu de dezvoltare durabilă cu valori internaţionale.

Sigur că totul ar merge mult mai repede, mult mai bine și cu impact mult mai mare dacă statul și-ar face și el treaba, având grijă de patrimoniul natural național. Dar până atunci de ce să stăm degeaba uitându-ne cum comunitățile se împrăștie, oamenii migrează, resursele locale se degradează și se pierd.

De ce nu ne-am conserva noi aceste resurse pentru a ne face noi o strategie de dezvoltare durabilă bazată pe valorificarea sustenabilă şi promovarea lor? Am putea crea un nucleu de dezvoltare durabilă în comunităţile din jurul parcului, din geoparc, cele mai multe dintre ele sărace şi fără alternative şi am obţine astfel suficiente resurse şi pentru conservarea patrimoniului.

Câștigurile și beneficiile indirecte ale conservării unui parc național sunt mari și diverse, pe de o parte pentru comunitățile locale, pe de alta pentru vizitatorii zonei, pentru noi toți. Putem vorbi aici de activități ecoturistice, de la servicii de cazare, transport și masă până la servicii specifice de interpretare și cunoaștere a naturii, ghidaj, închiriere de echipamente și altele, dar și de utilizarea durabilă și eficientă a resurselor naturale disponibile, de la fructe de pădure și lemn, până la produse tradiționale și resurse de apă. Iar mult mai importante, deși mai greu vizibile și cuantificabile sunt conservarea habitatelor și a speciilor, păstrarea nealterată a peisajelor, potențialul de recreere, cunoaștere și educație, sechestrarea de carbon, emisiile de oxigen și altele.

Dar acestea trebuie gândite la scară regională, nu restrânse la teritoriul parcului. Granițele acestuia sunt niște convenții ale oamenilor, ursul și lupul nu țin cont de limitele administrative, juridice și politice ale momentului. La fel și beneficiile. Parcul trebuie să fie privit ca pe un pol al dezvoltării regionale. Dacă el e conservat, asigură pilonul principal al dezvoltării regiunii.

În alte țări, de pe toate continentele, parcurile naționale nu numai că sunt sanctuare în care se conservă cele mai valoroase elemente naturale, de la păduri și faună la peisaje emblematice ș monumente istorice, dar acestea au fost transformate în resursă pentru dezvoltarea comunităților locale prin turism, în zone de relaxare și perecere a timpului liber în activități outdoor, atrăgând milioane de vizitatori, în centre de educație și cercetare în care oamenii învață să se apropie de natură, să trăiască cu ea și să o prețuiască.

Asta trebuie să le cerem cu toții politicienilor și instituțiilor: să conservăm natura și să avem grijă de parcuri și arii naturale protejate pentru noi și pentru generațiile viitoare și să le transformăm în centre de dezvoltare regională.

Eu cred că dacă ne adunăm mai mulţi, putem face şi mai multe, şi mai repede, şi mai bine. Prin educaţie pentru natură şi sănătate și prosperitate aduse de natură putem schimba complet mentalitatea românilor faţă de natură, în sensul înțelegerii, acceptării și prețuirii ei.

În mai au fost mai multe sărbători ale conservării naturii. În 22 mai ziua internațională a biodiversității, în 23 mai cea a parcurilor din Carpați, iar pe 24 cea europeană a parcurilor naționale.

La mulți ani parcurilor naționale!

DESPRE AUTOR: FLORIN STOICAN

Florin Stoican, președinte al Asociațiilor Kogayon și Parcul Natural Văcărești, este geolog, conservaționist, membru coordonator al echipelor care au înfiintat Parcul Național Buila-Vânturarița și Parcul Natural Văcărești, cu expertiză în conservarea naturii, managementul ariilor protejate și al resurselor naturale, dezvoltare durabilă, educație ecologică.

 

Comentarii

comentarii