Dell vrea să recicleze aurul din deșeurile electronice. Cum îl va folosi

in Business, Poluare 11 January 201836 Views

Gigantului IT a anunțat recent că vrea să recupereze aurul din electronicele uzate și să îl utilizeze la fabricarea de plăci de bază noi. Programul pilot ar urma să înceapă din această primăvară.

dell deșeuri electrice electronice deee

Foto: ClimateTechWiki

Reprezentanții Dell au anunțat că vor începe un nou program pilot de reciclare din primăvara anului 2018. Împreună cu reciclatorul American Wistron GreenTech, ar urma să recupereze aurul din deșeurile de echipamente electrice și electronice și să îl refolosească pentru producția de plăci de bază. Noile plăci de bază vor fi apoi integrate în modelul de laptop/ tabletă Latitude 5285 2 în 1.

În plus, alături de actrița Nikki Reed, Dell a lansat o colecție de bijuterii confecționate din aurul recuperat prin programele sale de reciclare. Colecţia cuprinde cercei şi brăţări din aur de 14 şi 18 carate și este expusă în cadrul ediţiei 2018 Consumer Electronics Show.

Prin cele două proiecte, reprezentanții companiei spun că vor să atragă atenția asupra impactului pe care îl au deșeurile electronice asupra mediului, dar și să demonstreze că există oportunități de colaborare între industrii, pentru progresul economiei circulare.

Conform unui studiu realizat de compania britanică Trucost, procesul de recuperare a aurului dezvoltat de Wistron GreenTech are un impact asupra mediului cu 99% mai redus decât mineritul tradiţional.

Deșeurile electronice, adevărate comori pentru economie

Potrivit Agenției americane de protecție a mediului, electronicele conțin un număr impresionant de metale prețioase. Specialiștii estimează că o tonă de echipamente electronice poate ascunde cantități de aur de 40 până la 800 de ori mai mari în comparație cu o tonă de minereu proaspăt extras. De asemenea, poate conține de 30 până la 40 de ori mai mult cupru. Și asta nu este tot. Printre metalele folosite în confecționarea echipamentelor electronice, se mai numără: argint, paladiu, cadmiu și mercur.

Toate aceste minerale sunt obținute din industria minieră, un sector cu grave probleme de sustenabilitate (de la poluare la condiții necorespunzatoare de muncă sau chiar la exploatarea copiilor în mine).

În 2016, populația lumii a generat 44.7 milioane de tone de deșeuri electronice, conform unui raport al Uniunii Internaționale de Telecomunicații (ITU). Ce este și mai grav este faptul că doar o mică parte din toate echipamentele electronice produse se reciclează. Este vorba de un procent de 20% la nivel global și de 35% la nivel european.

Aruncarea lor înseamnă pierderea a 55 de miliarde de dolari și un impact negativ major asupra mediului. Potrivit ewaste.edu, deși DEEE-urile reprezintă doar 2% din cantitatea de deșeuri depozitată în gropile de gunoi, sunt responsabile pentru aproape 70% dintre metalele grele prezente în acestea.

Comentarii

comentarii