VIDEO Meșteșuguri stăvechi, produse moderne. Cum au reușit 3 designeri să revitalizeze tradițiile Deltei

in Biodiversitate, Business, EcoLIFESTYLE 20 November 2017 415 Views

Meșteșugarii din Delta Dunării au resurse naturale și îndemânare. Produsele lor nu mai au, însă, cerere. Este motivul pentru care cei de la Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis au inițiat în 2015 Deltacraft, un proiect prin care au încercat să revitalizeze meșteșugurile tradiționale din Deltă. Acum, au lansat o nouă colecție de produse, mult mai accesibile, destinate publicului larg.

 DeltaCraft meșteșuguri

Se dă un „maldăr” de stuf. Se leagă cu 3 curele din piele naturală, prevăzute cu catarame metalice. Se adaugă în mijloc un suport cu 5 bare din fier negru mat, de dimensiuni diferite. Se obține astfel un cuier. Iar dacă în centrul balotului se așază un recipient cu nisip din Deltă și se acoperă cu o sticlă securizată, se obține o masă. Ambele obiecte au fost gândite de designerul Dragoș Motica și au fost realizate cu sprijinul unor meșteri din Delta Dunării.

Unul dintre meșterii cu care a colaborat Dragoș Motica este Petre Crismschi. Acesta locuiește împreună cu soția sa și fetița lor în vârstă de doi ani într-unul dintre cele mai izolate sate din Delta Dunării: în Letea. A învățat să construiască acoperișuri din stuf de la tatăl său, însă cererea a scăzut odată apariția noilor materiale de construcții. Aflând de la Petre cu se bate stuful pe case, Dragoș s-a simțit inspirat.

Pe lângă stuf, cele două produse ale sale mai conțin un material prelucrat în zonă. Este vorba despre piele de vită, argăsită manual de meșterul Florian Toma. Împreună cu numeroasa sa familie, Florian produce hamuri de peste 10 ani. Încet-încet, însă, numărul comenzilor a scăzut, odată cu înlocuirea calului și căruței cu mijloace moderne de transport.

Green Report Shop Produse ECO

Evoluția aceasta l-a determinat pe Florian să accepte provocarea lansată de cei de la Ecopolis. Alături de chingile folosite de Dragoș pentru cuier și masă, a mai creat pentru proiectul Deltacraft 2.0 un harnașament urban, o geantă din piele, dar și mânere din piele împletită pentru coșuri din papură.

 

La realizarea coșurilor, a colaborat atât cu designerul Ana Botezatu, cât și cu Florica Arion. Doamna Florica are 62 de ani și, încă de la 16 ani, împletește papură. Astăzi, face îndeosebi pălării și papuci pe calapoade speciale, dar și rogojini lucrate la războiul de papură.

Colecția DeltaCraft 2.0 este completată de trei modele de șaluri intitulate „Valuri la Letea”. Acestea au fost create de designerul Magda Vieriu, care s-a inspirat din lucrătura tradițională a covoarelor din lână.

Deltacraft 2.0, o colecție accesibilă, prietenoasă cu mediul

Produsele DeltaCraft 2.0 au putut fi testate la finalul săptămânii trecute, în cadrul unui eveniment desfășurat în magazinul Meșteshukar ButiQ.

 

Am discutat cu Loredana Pană, coordonator de proiecte în cadrul Ecopolis, despre noua colecție, despre cum îi ajută pe locuitorii de acolo și cum contribuie la protejarea ecosistemului.

Din 2015 și până acum, în proiectul DeltaCraft s-au implicat în total 10 meșteri și 7 designeri. Potrivit inițiatorilor, aceștia și-au propus să contribuie la „conservarea patrimoniului cultural și a meșteșugurilor din Delta Dunării prin reinterpretarea acestora într-o manieră contemporană”. Lucrările lor pot fi vizionate și cumpărate de pe site-ul proiectului. Tot acolo găsiți mai multe detalii despre proiect, imagini și filme realizate în cadrul diverselor evenimente de promovare.

Comentarii

comentarii