181.000 de kilograme de deșeuri, lăsate de oameni pe Lună

Se pare că oamenii lasă amintiri peste tot pe unde calcă. Începând cu anul 1969, când astronauții misiunii Apollo 11 au aterizat pe Lună, și până în prezent, omenirea a lăsat pe satelitul natural al Pământului 181.000 de kilograme de deșeuri, printre care steaguri, bancnote și mingi de golf.

181.000 de kilograme de deșeuri, lăsate de oameni pe Lună

Pe 20 iulie 1969, Neil Aiden Armstrong și Edwin Eugene „Buzz” Aldrin Jr. au devenit primii oameni care au pășit pe Lună, în timp ce Michael Collins, pilotul modulului de comandă, orbita deasupra lor. Începând din acea zi și până în decembrie 1972, NASA a mai avut cinci misiuni pe Lună, însă de fiecare dată a lăsat ceva în urmă. Mai exact, 809 obiecte.

Pe lista publicată de NASA se află, printre altele, șase vehicule de ascensiune de 4.672 de kilograme, patru retroreflectoare (oglinzi care ajută cercetătorii să calculeze distanța la care se află Luna de Pământ), șase steaguri americane, trei pachete de șervețele umede, un săpun, șase clești, 96 de pungi cu excremente umane, urină și vomă. În plus, pe lângă echipamentele științifice lăsate în urmă de exploratori, pe Lună mai sunt dopuri de urechi, o unghieră, prosoape, o Biblie și cizme.

Green Report Shop Transport ECO

Astronautul Alan Shepard a vrut să joace golf pe Lună atunci când a ajuns pe satelit, în cadrul misiunii Apollo 14. A adus cu el două mingi de golf. Prima lovitură n-a fost una prea reușită, după cum se vede și în filmarea de mai jos, asta și probabil din cauza costumului de 81 de kilograme și a faptului că a trebuit să execute mișcarea cu o singură mână.

Însă cea de-a doua lovitură a trimis mingea de golf la peste 182 de metri distanță, mulțumită și faptului că Lună are 1/6 din gravitația Pământului. Crosa s-a întors cu Shepard pe Pământ, însă mingile au rămas acolo.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=f-FxhCZold0]

Pe lista de la NASA mai figurează și 100 de bancnote de 2 dolari pe care astronauții Dave Scott și Jim Irwin, din misiunea Apollo 15, le-au uitat pe Lună. Aceștia voiau să se fotografieze cu ele în spațiu, să le semneze, apoi să le vândă la licitație. O astfel de bancnotă valorează 2.987 de dolari, potrivit unui site de licitații unde sunt scoase la vânzare și alte obiecte care au călătorit în spațiu.

181.000 de kilograme de deșeuri, lăsate de oameni pe Lună

Însă nu doar NASA a ajuns pe Lună, ci și roboții din „Luna programme”, trimiși de Uniunea Sovietică între 1959 și 1976. În urma tuturor misiunilor, omenirea a lăsat în urmă pe satelitul natural peste 181.000 de kilograme de deșeuri.

spot_img

Ultimele știri