Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Ministerul Mediului, despre deșeurile ajunse în Ungaria: Este necesar să intensificăm demersurile de educare a populației

Ministerul Mediului din România a reacționat la informațiile apărute în spațiul public legate de reacția autorităților din Ungaria față de cantitățile de deșeuri acumulate și transportate pe cursurile de apă. Autoritățile române au subliniat că le-au informat pe cele ungare de inundațiile care aduc PET-uri încă de acum cinci zile și că, pe termen lung, este necesar să fie intensificate demersurile de educare a populației.

„Ca urmare a fenomenelor hidro-meteorologice din ultimele săptămâni, caracterizate prin alternanța perioadelor cu temperaturi negative și acumularea stratului de zăpadă, cu perioade de încălziri și precipitații sub formă lichidă, pe cursurile de apă din bazinele hidrografice din vestul țării au fost antrenate cantități însemnate de deșeuri plutituare: PET-uri, alte deșeuri din plastic, resturi vegetale etc. În aceste condiții, unitățile teritoriale ale ANAR au informat partea ungară cu privire la acest lucru încă din data de 04 februarie 2021”, a transmis Ministerul Mediului într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, autoritățile din România fac eforturi considerabile să colecteze deșeurile care se strâng pe cursurile de apă, astfel încât ele să ajungă în cantități cât mai mici pe teritoriul Ungariei. În zonele pentru care au fost emise coduri hidrologice nu se poate interveni eficient pentru colectarea lor.

„Pentru limitarea acestui fenomen, în ultimii doi ani, au fost realizate platforme pentru intervenții la poluări pe cele mai importante cursuri de apă. Ele au fost realizate din surse proprii, cu scopul de a eficientiza intervențiile. La nivelul Administrațiilor bazinale de Apă, au fost dezvoltate protocoale de colaborare cu autoritățile locale, în baza cărora să se desfășoare acțiuni periodice de igienizare a cursurilor de apă, inclusiv cu participarea societății civile”, a mai transmis Ministerul Mediului.

În comunicat mai este precizat faptul că se trimit periodic atenționări și comunicări scrise către autorităţile locale prin care li se solicită să verifice constant modul în care sunt întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale, să intervină pentru îndepărtarea depozitelor de deșeuri şi a materialului lemnos de pe maluri, pentru a evita antrenarea acestora în cursurile de apă şi obturarea secţiunilor de scurgere.

Cu toate acestea, sunt identificate constant și depozite de deșeuri neconforme de pe malul apelor. Inspectorii au aplicat amenzi autorităților locale pentru salubrizarea necorespunzătoare sau identificarea unor depozite de deșeuri necontrolate în localități, în valoare de 605.000 lei.

Pe termen lung, este necesar ca, pe de o parte, să intensificăm demersurile de educare a populației. În același timp, este necesar să întărim capacitatea autorităților locale în asigurarea unui management adecvat al deșeurilor, cu suportul tuturor instituțiilor de stat care au atribuții în acest domeniu: Garda Națională de Mediu, Poliția Română, Administrația Națională Apele Române, departamentele de poliție locală din cadrul primăriilor”, se mai arată în comunicat.

Un alt instrument esențial pentru combaterea acestui fenomen este implementarea Sistemului Garanție Returnare (SGR) pentru ambalaje. Studiile arată că, în urma operaționalizării totale a acestui sistem, deșeurile din ambalaje de băuturi (PET, sticlă, aluminiu) vor fi colectate și reciclate în proporție de până la 80%. Conform strategiei de implementare a MMAP, SGR ar trebui să devină operațional în cursul anului 2022.

Râurile din România ajung deseori în atenția publică din cauza deșeurilor. Apele Jiului, de exemplu, aduc anual cantități enorme de gunoaie, care ajung în Dunăre sau pe malurile râului. În luna ianuarie, pe Jiu a fost o viitură puternică, când bariera din amonte s-a rupt şi toate resturile au fost aruncate pe mal. Râul Tismana, care este un afluent al Jiului, este poluat cu sute de saci de gunoaie și alte deșeuri de locuitorii de pe o singură stradă.

La jumătatea lunii ianuarie, Administrația Bazinală de Apă Banat a montat un baraj flotor în amonte de podul de la Coramnic pentru a opri migrarea deșeurilor și a buștenilor aduși de viituri pe râul Cerna, în zona Golfului Orșova. Însă, din cauza presiunii deșeurilor, barajul a cedat, iar materialul lemnos și plasticele au curs spre Dunăre și spre acumularea Porțile de Fier.

Citește și: 
Ungaria, inundată de râuri de deșeuri și din România

spot_img

Ultimele știri