DHL, compania cu cea mai bună performanță de mediu din România

DHL Express a fost desemnată compania cu cea mai bună performanță de mediu din România, potrivit Green Business Index 2015, competiție anuală care evaluează performanțele de mediu ale companiilor prezente pe piața românească.

Marinela Nedelcu – Quality & Environment Specialist DHL International Romania SRL (stânga)
Marinela Nedelcu – Quality & Environment Specialist DHL International Romania SRL (stânga)

„Suntem încântați că DHL este pentru a patra oară pe scena Green Business Index. Față de anul trecut ștacheta a crescut foarte mult. Green Revolution s-a pregătit cu o nouă serie de întrebări și o nouă aplicație care ne-a ajutat foarte mult să ne autoevaluam și să fim în această competiția alături de cei mai buni. Atuurile noastre sunt experiența și susținerea grupului DHL, care la rândul său beneficiază de experiența venită din toate țările în care activează. Astfel, ne ajutăm și împărtășim din ideile noastre pentru reducerea impactului asupra mediului”, a declarat pentru Green Report Marinela Nedelcu, Quality & Environment Specialist DHL International România SRL.

Obiectivul strategic al companiei, la care se înscrie și filiala din România, îl constituie reducerea, până în 2020 față de 2007, a emisiilor de carbon cu 30%. „Suntem pe drumul cel bun. Față de anul trecut ne-am redus emisiile cu 19,5%”, a mai spus Nedelcu.

Asociația Green Revolution i-a premiat ieri pe câștigătorii Green Business Index, o competiție anuală care evaluează performanțele de mediu ale companiilor prezente pe piața românească. Dintre cele 260 de companii înscrise, peste 20 au obținut premii pentru acțiunile lor din domenii precum dezvoltare sustenabilă, utilizarea resurselor, impactul asupra mediului sau managementul deșeurilor.

DHL Express, Hochland, Danone, Grup Servicii Petroliere și JW Marriott sunt companiile cu cele mai bune performanțe în domeniul protejării mediului în anul 2014. Acestea, dar și alte companii românești au fost premiate aseară, în cadrul celei de-a cincea gale a competiției Green Business Index.

Organizată de Asociația Green Revolution și Norges Vel, GBI 2015 a evaluat performanțele a 260 de  companii, pe baza unor indicatori inspirați din standarde internaționale precum ISO 14001, EMAS, GRI, US GBC, LEED, BREEAM și ISO 26000.

Indicatorii au permis evaluarea activităților din 7 domenii specifice protejării mediului, respectiv: dezvoltare sustenabilă, utilizarea resurselor, impactul asupra mediului, managementul deșeurilor, clădiri și spații verzi, achiziții verzi și transport sustenabil.

Tendințe și recomandări pentru companii

Cele mai remarcabile performanțe obținute de companiile participante la GBI 2015 s-au înregistrat îndomeniul consumurilor de resurse și în cel al managementului deșeurilor.

În 2014, 34% dintre companii și-au redus consumul de apă cu până la 75% față de anul anterior, iar 51,7% au consumat mai puțină energie. Totuși, doar 36% dintre acestea își auditează în mod regulat utilizarea energiei.

În ceea ce privește cantitatea de emisii atmosferice generate, 40% au redus-o față de anul anterior, deși legislația în domeniu nu este foarte restrictivă și nici nu s-a schimbat. 45% și-au redus cantitățile nete de poluanți evacuați în mediul înconjurător prin intermediul apelor uzate, iar 37,5% nu folosesc deloc depozitarea finală pentru alte deșeuri decât cele menajere. De asemenea, 66% din companii nu folosesc substanțe periculoase ca materii prime și, prin urmare, nu au deșeuri periculoase.

O creștere spectaculoasă s-a înregistrat și în faza preproducției: 74,2% dintre companii au declarat că folosesc criterii de design ecologic pentru produsele lor.

Citește și:

GBI 2015 și-a desemnat câștigătorii. Care sunt companiile cu cele mai bune performanțe de mediu

spot_img

Ultimele știri