Diesel Gate: Despăgubiri de peste 8 miliarde de euro pentru investitorii VW

Grupul german de automobile Volkswagen riscă să plătească investitorilor despăgubiri de 8,2 miliarde de euro, în scandalul privind măsluirea emisiilor de gaze de eșapament pentru motoarele diesel.

Diesel Gate
Sursa: pixabay.com

Motivele pentru care acționarii cer daune în urma scandalului Diesel Gate

Unul dintre motivele invocate de investitori este întârzierea cu care VW a anunțat instalarea softului care falsifica rezultatele emisiilor poluante în timpul testelor, fapt ce le-a adus importante prejudicii financiare și de imagine. Reprezentanții mărcii germane au respins, însă, acuzațiile.

Tribunalul regional din Braunschweig a declarat pentru Reuters că urmează să dea sentința pentru aproximativ 1.400 de procese deschise pe rol împotriva producătorului de mașini. Pentru a putea face față numărului mare de plângeri, a fost adus de acasă personal suplimentar, care să analizeze și înregistreze procesele înaintate de actionari în ziua de 18 septembrie. Tribunalul din Braunschweig este cel care supervizează disputele legale și economice deoarece se află aproape de Wolfsburg, orașul unde este sediul central al grupului VW-Audi.

Diesel Gate
Sursa: pixabay.com

Volkswagen s-a angajat deja să plătească despăgubiri de miliarde de dolari

“Scandalul Diesel Gate”, cum mai este cunoscut în toată lumea, a izbucnit acum 1 an, pe 18 septembrie 2015, Atunci, autoritățile din industria auto din Statele Unite au acuzat VW că a instalat un soft care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale. VW a recunoscut că a utilizat softul în cazul unui număr de peste 480.000 de vehicule diesel vândute peste ocean și fabricate începând cu anul 2009. Sunt implicate brandurile VW, Audi, Skoda, Seat și vehiculele comerciale Volkswagen.

În iunie, Volkswagen a anunțat că va plăti 15,3 miliarde de dolari, acceptând să răscumpere vehiculele de la consumatori și să furnizeze fonduri pentru a stimula producerea autoturismelor ecologice. Până la zece miliarde de dolari vor merge la cei peste 480.000 de proprietari ai vehiculelor VW sau Audi din SUA echipate cu motoare diesel, care vor primi compensații între 5.100 și 10.000 de dolari. În ceea ce privește vânzările de pe alte continente, Volkswagen a recunoscut că în perioada 2005 — 2015 a echipat 11 milioane de vehicule cu softul care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

VW este pe profit, în ciuda scandalului „Diesel Gate”

Cel mai mare constructor auto european a precizat că în perioada ianuarie-iunie 2016 profitul său operațional a crescut cu 7% până la 7,5 miliarde de euro, grație îmbunătățirii rezultatelor înregistrate de marca VW în perioada aprilie-iunie. Din această sumă, 2,2 miliarde de euro sunt pentru a acoperi costul scandalul manipulării emisiilor poluante.

Diesel Gate
Sursa: pixabay.com
spot_img

Ultimele știri