Doar 40% din deșeurile de ambalaje se regăsesc în circuitele de reciclare

Doar 40% din deșeurile de ambalaje se regăsesc în circuitele comercial industriale în care acestea sunt sortate și transmise spre valorificare, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe privind pachetul Economiei Circulare, Robert Uzună, președintele Asociației Române pentru Ambalaje și Mediu (ARAM).

William Vermeir, Robert Uzună și Virginia Jenssens.
William Vermeir, Robert Uzună și Virginia Jenssens.

Restul de 60% sunt deșeuri de ambalaje care se regăsesc în deșeurile municipale și care în loc să fie colectate separat în vederea valorificării ajung în procent de peste 95% să fi eliminate prin depozitare de către majoritatea serviciilor de salubrizare”, a spus Uzună.

Acesta a precizat că cele 40 de procente, la care se pot adăuga anumite cantități de deșeuri de ambalaje preluate de la populație nu pot asigura obiectivul național de 60% asumat de România ca stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit ARAM, prin legislația privind ambalajele, industriei trebuie să i să permită să-și organizeze modul în care își asumă partea sa de responsabilitate, iar legislația viitoare trebuie să țină cont atât de ambalajele returnabile, cât și de cele nereturnabile,

Un cadru european de reglementare mai puternic și armonizat în ceea ce privește răspunderea extinsă a producătorului pentru deșeurile de ambalaje va îmbunătăți transparență, implementarea, precum și responsabilitatea tuturor actorilor la nivel național”, a declarat  Virginia Janssens, director executiv Europen — The European Organization for Packaging and the Environment.

Prezent în cadrul conferinței, William Vermeir, președintele EXPRA – The Extended Producer Responsibility Alliance, a explicat că responsabilitatea producătorului este un instrument necesar pentru o economie mai circulară.

Cunoaștem însă cazuri în care responsabilitatea producătorului a dus la un haos total și la piedici în calea economiei circulare, nu doar în România. Există o singură opțiune: alegerea conceptului corect de responsabilitate a producătorului, ca instrument politic și economic. Totul începe cu angajamentul producătorului pentru preluarea responsabilității”, a spus Vermeir.

Acesta a precizat că după acest pas este necesară o reglementare clară care stabilește rolurile și responsabilițile fiecărui actor (producătorii, autoritățile locale, companiile de management al deșeurilor, Guvernul și consumatorii – n.r,), evitând orice posibil conflict de interese.

Propunerile legislative europene privind deșeurile în general și cele provenite de la ambalaje stabilesc obiective clare de reducere a generării acestora și trasează direcția pe termen lung pentru reintroducerea materialelor din deșeuri în circuitul economic. Obiectivele cheie ale acestor propuneri includ: o țintă comună de reciclare a deșeurilor municipale la nivelul UE de 65%, în 2030, respectiv o țintă comună de reciclare a deșeurilor de ambalaje la nivelul UE de 75% în același an.

Prin transpunerea Directivei 94/62/EC privind ambalajele și deșeurile de ambalaje s-a introdus răspunderea extinsă a producătorului ca instrument de implementare, producătorii având obligația reciclării ambalajelor devenite deșeuri care provin de la produsele comercializate. În acest sens, se prevedea posibilitatea pentru producători de a transfera obligațiile de reciclare și valorificare către un operator economic autorizat de autoritatea de mediu (OTR).

În urma controalelor efectuate de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), începând cu anul 2014, s-a constatat că anumite cantități de deșeuri de ambalaje raportate ca fiind reciclate de către OTR-uri, în baza declarațiilor oficiale primite de la reciclatori, nu au fost în realitate supuse operațiilor de reciclare.

Datele preliminare prezentate public de către unele OTR-uri arată că rezultatele pentru anul 2015 se situează sub 50%, adică sub nivelul minim impus de 60%.

Responsabilitățile diferiților actori din lanțul de gestionare a deșeurilor de ambalaje sunt stabilite prin Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și deșeurilor de ambalaje și Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare.

spot_img

Ultimele știri