10 documentare care îți arată viața animalelor așa cum nu ai mai văzut-o 

Unele triste, altele chiar înduioșătoare, cele 10 documentare selectate de One Green Planet te obligă să vezi bucăți dintr-o realitate a vieții animalelor pe care, poate, până acum ai ignorat-o. De la lupte între pitbbuli, prietenii ciudate între animale, până la animalele care sunt supuse testelor de laborator sau o orcă dintr-un parc de distracții care și-a ucis dresorul. Toate ridică semne de întrebare și au scopul de a ne schimba perspectiva asupra felului în care ne purtăm cu animalele. 

10 documentare care îți arată viața animalelor așa cum nu ai mai văzut-o 

1. Animal Odd Couples 

Documentarul de 50 de minute arată o parte mai puțin cunoscută a naturii: viața emoțională a naturii. Mai concret, cum animale din specii diferite leagă relații puternice. De exemplu, o vulpe și un leu, un câine și o maimuță, o capră și un cal, un câine și o căprioară.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=_BvB0182xag]

2. Of the chain 

Regizorul Bobby J. Brown a petrecut trei ani în preajma luptelor ilegale cu pitbulli. Documentarul arată evoluția acestei rase de câini în cultura americană, până în prezent, inclusiv declarații ale proprietarilor de câini care participă la astfel de lupte, ceea ce puțini regizori au reușit.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=rbr90CB0K9g]

3. The Cove 

O echipă de regizori, activiști și scafandri au realizat un documentar prin care arată modalitățile prin care sunt capturați delfinii pentru un parc de distracții din Taiji, Japonia, dar și cum sunt păcăliți delfinii migratori, atrași într-un golf și uciși. Realizatorii subliniază că numărul delfinilor care erau uciși aici, în 2009, când a fost realizat documentarul, era de câteva ori mai mare decât cel al balenelor omorâte în Oceanul Artarctic.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=jSNNeu3ffzk]

Green Report Shop Casa ECO

4. Blackfish

Documentarul te obligă să privești realitatea a ceea ce înseamnă să ții un animal mare, în captivitate, să-l abuzezi de nenumărate ori, timp de mulți ani, și să te aștepți ca ea să nu aibă nicio reacție. Vei afla povestea orcăi Tilikum, care a ucis doi oameni într-un parc de distracții, unul dintre ei fiind dresorul său.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=G93beiYiE74]

5. My life as a turkey

Documentarul spune povestea unui bărbat care crește un grup de curcani sălbatici și ridică întrebări legate de felul în care interacționăm și ne raportăm la animalele domesticite, deși seamănă atât de mult.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=eK8UQ4Z52KQ]

6. Born to be wild 

Puii de urangutani și cei de elefanți rămași orfani au câțiva salvatori, iar documentarul „Born to be wild” le spune povestea. Filmul arată intervenția negativă a oamenilor în habitatul animalelor, dar și rolul nostru de a aduce aceste animale în habitatul lor natural.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=chDeyAHI4ck]

7. Vanishing of the bees 

Acest documentar trebuie văzut de oricine este preocupat de alimentație, mediu și economie pentru că spune povestea detaliată a consecințelor economice, politice și ecologice ale populației în descreștere ale albinelor.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=Ze9qxhQ65O4]

8. Maximum tolerated dose 

Se discută prea puțin despre animalele care suferă în urma testelor de laborator la care sunt supuse, iar acest documentar oferă o privire amplă asupra subiectului. Cu declarații din interior, documentarul sigur îți va ridica semne de întrebare.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=UQAoTZ1wwE8]

9. Parrot confidential 

Papagalii trăiesc, în libertate, peste 75 de ani, însă oamenii îi țin ca animale de companie pentru numai câțiva ani. Ce se întâmplă cu ei când nu mai sunt doriți? Cât de etic să ai un papagal ca animal de companie?

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=b-KdxI6b1_8]

10. Peaceble kingdom

Documentarul arată poveștile a cinci fermieri, a unui polițist, a unui angajat de la Poliția Animalelor și a unei vaci pe nume Snickers, cu tot cu transformările, procesele de conștiință și relațiile lor cu animalele de la ferme.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=aFqRCc08V6k]

spot_img

Ultimele știri