Două inițiative legislative pentru protejarea ciocârliilor și a caprelor negre din România

Două inițiative legislative care protejează populațiile de ciocârlii și de capre negre din România au fost depuse în Parlament de către reprezentanții USR. Cele două specii extrem de valoroase pentru biodiversitatea din țara noastră sunt, în prezent, vizate de un ordin al Ministerului Apelor și Pădurilor care prevede uciderea a peste 400.000 de ciocârlii și a peste 600 de capre negre.

Imagine de Santa3 de la Pixabay

Ordinul 673/2019 al MAP cuprinde cotele de vânătoare pentru mai multe specii de interes cinegetic pentru perioada 15 mai 2019 – 14 mai 2020, printre care ciocârlia și capra neagră.

Ne-am alarmat și noi odată cu toată lumea citind știrile că Ministerul Apelor și Pădurilor a aprobat cote de vânătoare pentru sute de mii de păsări și animale. Ne-am interesat să vedem pe ce bază se aprobă aceste cote, care sunt justificările, care e necesitatea de fapt. Adevărul e că cei care sunt în spatele inițiativei sunt vânătorii”, a declarat deputatul Cornel Zainea, membru în Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic.

România este una dintre puținele țări în care vânătoarea ciocârliei de câmp este permisă și a devenit o destinație de turism pentru vânători. Deși această specie este în declin în toată Europa, în România se aprobă cote mari de ucidere (439.330 pentru sezonul actual şi 447.029, 295.874 şi 369.847 pentru ultimele trei), fără să existe o metodologie şi studii de impact.

Astfel, cotele de vânătoare aplicate în prezent de autorități încalcă două dintre principiile care stau la baza conservării biodiversității și dezvoltării durabile a sistemului socio-economic, principii regăsite în Strategia Națională și Planul de Acțiune Pentru Conservarea Biodiversității 2010 — 2020: principiul prevenției (conservarea biodiversității se realizează eficient dacă sunt eliminate sau diminuate efectele posibilelor amenințări) şi principiul precauției (lipsa studiilor științifice complete nu poate fi considerată ca motiv de acceptare a unor activități care pot avea impact negativ semnificativ asupra biodiversității).

Capra-neagră este o specie emblematică pentru Carpaţi şi România, care a avut în trecut, în anii ’50, statut de monument al naturii. Cu toate acestea, în unele zone a fost vânată şi braconată până la dispariţie, pentru a fi ulterior reintrodusă, cum e cazul Munţilor Rodnei.

Spre deosebire de restul Europei, populaţia de capre negre din România este ţinută sub control în mod natural de către prădătorii naturali, ceea ce a dus la menţinerea efectivelor în jurul cifrei de 6000 exemplare. Dată fiind această situaţie, specia ar trebui să fie una protejată în România.

La ora actuală nu există date exacte privind efectivele de capră neagră la nivel naţional, în lipsa unor studii şi a unor metodologii validate ştiinţific. Datele pe care sunt stabilite cotele de recoltă sunt centralizate de la gestionării fondurilor de vânătoare, care le fac în baza unor observaţii punctuale şi sporadice, fără o metodă validată oficial şi/sau ştiinţific.

Atât ciocârlia, cât și capra neagră sunt specii care nu fac absolut niciun rău mediului sau oamenilor, nu prezintă un risc de niciun fel, deci nu vedem necesitatea vânării acestora. Ba dimpotrivă, sunt specii de importanță ecologică și simboluri naționale și suntem datori să le protejăm”, a declarat senatorul USR Allen Coliban, membu în Comisia pentru Mediu.

Propunerile de lege au fost depuse la Parlament și vor intra în dezbatere cel mai devreme în sesiunea de toamnă.

spot_img

Ultimele știri