Draftul Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, livrat în decembrie

Primul draft al Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, (PNGD) va fi livrat în luna decembrie, a anunțat, marți, Mihaela Frăsineanu, director general al Direcției Generale Deșeuri, Situri Contaminate și Substanțe Periculoase.

deseuri

Aceasta este asumarea pe care ministerul a făcut-o către Comisia Europeană, și pe care aceasta a și acceptat-o, ca un prim draft să fie livrat la sfârșitul lunii noiembrie, după care să fie derulată procedura de evaluare strategică de mediu, așa cum se întâmplă cu fiecare plan sau cu fiecare strategie elaborată”, a declarat Mihaela Frăsineanu.

Aceasta a precizat că până acum au fost livrate din partea prestatorului primele șapte capitole din acest Plan, sub forma unor rapoarte intermediare. În momentul de față se lucrează în paralel la ultimele trei capitole.

Trebuie să înțelegem foarte bine că un plan nu colectează deșeuri. Un plan dă un cadru de referință pentru cei care chiar trebuie să  facă colectare de deșeuri și care au nevoie de instrumente legislative în acest sens pentru a-și fundamenta deciziile de politică locală”, a spus Raul Pop, secretar de stat în cadul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Acesta a adăugat că viitorul PNGD nu va schimba ceva peste noapte și nici nu va aduce ceva nou.

Sunt instrumente economice care funcționează deja în celelalte state membre și care trebuie aduse, adaptate și utilizate și în România (…) În ceea ce privește procesul de colectare selectivă valorile oscilează undeva la 10%.

Potrivit Eurostat, România depozitează la gropile de gunoi 82% din deșeurile generate, mult peste media europeană care este de 28%. Țara noastră este  depășită doar de Letonia (92%), Malta (88%) și Croația (83%).

Deși românii generează cea mai mică cantitate de deșeruri din UE, 254 kg pe an, rata de reciclare este printre cele mai mici, a doua după Letonia (3%). Pe lângă depozitarea la gropile de gunoi și reciclare, 11% din deșeurile generate au fost compostate, iar restul de 2% au fost incinerate.

spot_img

Ultimele știri