Ecolab ia masuri verzi in spalatoriile de masini

Ecolab va demara o noua initiativa de mediu prin care isi va certifica operatorii din spalatoriile auto, astfel incat acestia sa-si poata vinde serviciile consumatorilor responsabili cu mediul inconjurator, informeaza GreenBiz. Astfel, Ecolab planuieste sa introduca noul program Blue Coral Beyond Green, pentru a se asigura ca produsele si serviciile sale sunt durabile.

"Industria promoveaza tot mai mult principiul dezvoltarii durabile, asa ca noi vom trage o linie si vom defini ce inseamna dezvoltarea durabila pentru o spalatorie", a spus reprezentantul Ecolab John Rolando.

Campania de promovarea a noii initiative va sta sub un slogan care sugereaza ca programul Blue Coral este dur cu murdaria, dar prietenos cu Planeta. "Vom lucra cu clientii nostri in asa fel incat sa-i invatam ce anume diferentiaza o spalare auto certificata Blue Coral Beyond Green de celelalte. Punand direct accentul pe preocuparile pentru un mediu sanatos pe care le exprima atat programul nostru, cat si portofelul clientilor care il aleg, Blue Coral Beyond Green va avea rasunet in randul oamenilor si va schimba optiunea multora dintre ei", a mai spus Rolando.

Certificarea inseamna ca produsele folosite in spalatoriile Ecolab sunt lipsite de chimicale nocive, precum fosfatii, si sunt conforme cu normele referitoare la compusii organici volatili (VOC). Ecolab a mai dezvoltat programe prietenoase cu mediul din care au rezultat produse care folosesc mai putina energie si apa. De asemenea, Ecolab foloseste si materiale reciclate si are ca unul din obiective minimizarea cantitatii de deseuri in cadrul companiei.

spot_img

Ultimele știri