ECOTIC BAT și Alucro lansează o noua campanie de educație ecologică

ECOTIC BAT și Alucro lansează campania de educație ecologică „Tu reciclezi, noi te premiem”. Această campanie este desfășurată sub patronajul Ministerului Educației Naționale, a Inspectoratelor Școlare Județene aferente și a Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în perioada 03 februarie – 30 mai 2014.

Obiectivul acestei campanii îl reprezintă conștientizarea de către tânăra generație a importanței reciclării corecte a deșeurilor, în special a dozelor de aluminiu și a bateriilor portabile uzate, precum și implicarea în colectarea efectivă a acestora. Cadrele didactice se pot înscrie în această campanie până la data de 14 februarie 2014”, au precizat într-un comunicat comun reprezentanții celor două entități.

Campania „Tu reciclezi, noi te premiem” este desfășurată în perioada 03 februarie – 30 mai 2014 în toate școlile care doresc să se înscrie în acest demers, din orașele București, Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Hunedoara, Brașov, Piatra Neamț și Alba Iulia. Data limită în care cadrele didactice pot trimite în atenția organizatorilor formularul aferent înscrierii în campanie este 14 februarie 2014.

Campania include ore de eco-educație susținute la nivelul instituțiilor de învățământ de către profesorii înscriși, pe baza materialelor oferite ca suport de către organizatori, precum și desfășurarea unei competiții de colectare selectivă a dozelor de aluminiu și a bateriilor și acumulatorilor portabili. Competiția este lansată atât la nivelul profesorilor coordonatori înscriși, elevilor instituțiilor de învățământ participante, precum și la nivelul școlilor din orașele participante”, se mai arata in textul comunicatului.

Astfel, în perioada 03 – 14 februarie 2014, profesorii coordonatori care doresc să intre în această campanie trimit către organizatori o solicitare în acest sens.

În perioada 21 februarie – 30 aprilie 2014, profesorii desfășoara activitățile cuprinse în campanie, urmând ca în perioada 19 – 30 mai 2014, organizatorii să anunțe câștigătorii în campania „Tu reciclezi, noi te premiem”, colectând în prealabil deșeurile de baterii și acumulatori și dozele de aluminiu.

spot_img

Ultimele știri