Ecotichetul pentru achiziționarea mașinilor electrice va fi lansat la sfârșitul lunii iulie

Programul Ecotichetul, prin care se sprijină achiziția de autovehicule electrice cu stimulente de până la 6.500 de euro, va fi lansat la sfârșitul lunii iulie, a anunțat luni, în cadrul unei conferințe, Grațiela Gavrilescu, ministrul mediului. 

hibrid
Expoziție de mașini hibrid și electrice în fața sediului Ministerului Mediului.

„Proiectul încă se află în procedura de avizare, însă la sfâșitul lunii iulie îl vom lansa”, a explicat Gavrilescu. Potrivit datelor existente, bugetul proiectului va fi asigurat din Fondul pentru mediu și va permite achiziționarea a aproximativ 100 de autovehicule electrice. De asemenea, ecotichetul va putea fi folosit și în cadrul Programului de Înnoire a Parcului Auto 2015 (Rabla).

Referindu-se la acest proiect, ministrul mediului a adăugat că de la lansarea acestuia, din luna aprilie și până în prezent, au fost achiziționate de către persoanele fizice peste 320 de autovehicule hibrid și cu emisii de sub 100 g/km. „Din cele 25.000 de tichete electronice pe care noi le-am avansat, respectiv 20.000 pentru persoanele fizice și 5.000 pentru persoanele juridice, aproximativ 50% din ele au fost validate. Din cele peste 10.600 de tichete 90% au fost achiziționate de persoanele fizice”, a spus ministrul mediului.

Noutatea adusă de Programul Rabla din acest an este sprijirea celor care vor să circule verde cu eco-bonusuri mult mărite. Astfel, eco-bonusurile sunt adăugate la prima de casare în valoare de 6.500 de lei. Programul a fost conceput cu eco-bonusuri diferențiate:

a) un eco-bonus în valoare de 750 lei la achiziționarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km;

b) un eco-bonus în valoare de 1.500 lei la achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenționale);

c) un ecobonus în valoare de 2.500 lei la achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in).

Important este faptul că, în continuare, se menține posibilitatea cumulării a maxim două eco-bonusuri, cu mențiunea că aceasta se poate realiza numai între eco-bonusul ”a” și ecobonusurile ”b” sau ”c”.

Citește și:

O singură mașină electrică achiziționată prin Programul “Rabla” în doi ani

Rabla continuă în 2015 cu eco-bonusuri de 1.500 de lei, în lipsa unui studiu de impact asupra mediului

spot_img

Ultimele știri