Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Ecstasy, cocaina si alte droguri, in apele unei rezervatii din Spania

Apele din rezervatia naturala Albufera, din Spania, contin cantitati mici de ecstasy, cocaina si alte sase droguri, se arata intr-un studiu realizat de oamenii de stiinta ai Universitatii din Valencia, informeaza Mediafax.

Oamenii de stiinta au stabilit ca urina consumatorilor are urme de droguri si ca aceasta a ajuns in apa prin canalele reziduale si cele de irigatie din apropiere de Lacul Albufera, printre cele mai mari lacuri din Peninsula Iberica.

"Rezultatele au confirmat prezenta unor droguri precum cocaina, amfetamina, codeina, morfina si canabisul in apele de suprafata din parcul natural Albufera, in cantitati intre 0,06 si 78,78 de nanograme per litru", a explicat autorul principal al studiului, Yolanda Pico.

In cadrul cercetarii a fost studiata prezenta a 14 droguri – printre care heroina, cocaina si ecstasy – in 16 canale de irigatie ale parcului natural, care se intinde pe o suprafata de 21.000 de hectare.

Pico a spus ca prezentele cele mai notabile din apa sunt cocaina si ecstasy.

Cea mai mare concentratie de droguri s-a gasit in nordul parcului, unde este o densitate mai mare a populatiei si se gasesc puncte industriale si discoteci.

Oamenii de stiinta au anuntat ca trebuie sa faca mai multe studii pentru a stabilit riscurile legate de prezenta acestor droguri, insa faptul ca aceste reziduuri inca au o puternica activitate farmacologica permite presupunerea ca ar putea afecta organismele terestre.

Anul trecut, un alt studiu a relevat prezenta cocainei in aerul din Madrid si Barcelona, insa cantitatea in care se gasea drogul nu era periculoasa.

"Nici daca am trai 1.000 de ani nu am reusi sa respiram o doza de cocaina din acel aer", spunea atunci Miren Lopez de Alda, unul din cercetatorii participanti la studiu.

spot_img

Ultimele știri