Efectul Greta Thunberg: De două ori mai multe cărți produse și vândute despre mediu

Editorii din toată lumea vorbesc despre „efectul Greta Thunberg”. În urma protestelor și acțiunilor la care a luat parte adolescenta în ultimele 12 luni, numărul cărților nou produse cu teme despre mediu, pentru copii, și a celor vândute s-a dublat. Ea a inspirat tinerii să citească mai mult despre cum pot salva planeta.

Prin „efectul Greta Thunberg” editorii înțeleg o explozie a cărților nou scrise și a celor vândute, cu teme legate de cum putem salva planeta. Potrivit Nielsen Book Research, care măsoară și analizează vânzările și preferințele consumatorilor în materie de cărți, la nivel mondial, numărul cărților noi pentru copii, despre criza climatică, încălzirea globală sau lumea naturală s-a dublat în ultimele 12 luni. La fel și vânzările.

Printre acestea se numără cărți ilustrate, precum „A Wild Child’s Guide to Endangered Animals”, romane despre catastrofe climatice apocaliptice, cum ar fi „Where the River Runs Gold” sau ghiduri despre „cum să” (de exemplu, „Kids Fight Plastic”). Unele au informații interesante despre speciile pe cale de dispariție, iar altele dau sfaturi despre cum să gestionezi deșeurile sau cum să scrii povești inspiraționale despre activiști de mediu.

„Earth Heroes”, care o are pe Thunberg pe copertă, este una dintre aceste cărți. O colecție de povești scrise de jurnalistul de turism Lily Dyu despre 20 de inventatori și conservatori din toată lumea, printre care David Attenborough, Yin Yuzhen, Stella McCartney și Thunberg.

„Cu siguranță că aș spune că a fost un efect produs de Greta Thunberg”, a spus Rachel Kellehar, șefa departamentului de nonficțiune de la editura Nosy Crown, care a publicat cartea. „A ridicat apetitul tinerilor pentru schimbare, iar asta a crescut apetitul nostru, al editorilor, pentru povești care îi inspiră pe cititorii noștri să facă aceste schimbări”.

Mesajul cărții este, spune ea, potrivit The Guardian, că nu ești singur și că poți face o diferență.

„Simțim că este important să transmitem mesajul ăsta cât mai repede cu putință, care este parțial determinat de efectul Greta. Chiar dacă ea va câștiga sau nu premiul Nobel pentru pace, luna octombrie va fi un moment cheie. Greta face lucruri incredibile, dar și alți oameni din jurul lumii, despre care nu ai auzit niciodată, fac lucruri uimitoare. De la fetele din Tunisia care au reușit să interzică pungile din plastic, la un inginer din India care creează ghețari artificiali, aceasta este o carte despre oamenii care găsesc diferite modalități prin care luptă față de schimbările climatice”, a mai zis aceasta.

Editura internațională Bloomsbury va publica o colecție similară, „Fantastically Great Women who Saved the Planet”, de Kate Pankhurst, în februarie. Va cuprinde povești din istorie care și-au dedicat viețile studierii, conservării și protejării planetei Pământ.

Plasticul este, de asemenea, un subiect foarte abordat în cărțile de nonficțiune. De exemplu, editura Walker Books a lansat, de curând, „Tale of a Toothbrush”, o poveste de MG Leonard care urmărește călătoria unei periuțe de unică folosință.

Printre cărțile foarte apreciate în ultimul an, pe această temă, se numără „Evie and the Animals”, o poveste despre o fată care vrea să salveze planeta, și „There’s a Rang-Tan in my Bedroom”, cartea ilustrată făcută după animația Greenpeace cu același nume. Autorul James Sellick speră ca povestea sa – despre un urangutan care își pierde casa și familia din cauza despăduririlor pentru producerea uleiului de palmier – va avea o viață mai lungă. Cartea oferă și sfaturi despre cum pot acționa copiii, cum ar fi să le scrie scrisori companiilor care produc ulei de palmier.

„Nu vreau doar să educ, ci să inspir un nou val de luptători pentru protejarea mediului. Copiii sunt viitorul. Să sperăm că dacă vor învăța despre problemele de mediu de la vârste fragede vor merge mai departe decât suntem acum”, a spus Sellick.

spot_img

Ultimele știri