Primul cargobot electric din lume va fi lansat în 2018

În 2018 va fi lansat primul cargobot electric care va naviga fără echipaj, informează The Wall Street Journal. Ambarcațiunea va deveni complet autonomă până în 2020, va avea zero emisii de carbon și va fi construită de două firme norvegiene.  

electric
foto: http://yara.com

Se estimează că investițiile se ridică la 25 de milioane de dolari, de trei ori mai mult decât s-ar investi într-un vas cargo obișnuit cu aceleași dimensiuni. Datorită faptului că nu se vor mai cheltui bani pentru combustibil și pentru echipaj, investitorii susțin că într-un an costurile operaționale vor scădea cu 90%.

Cele două companii norvegiene care vor construi vasul sunt YARA (producător de îngrășăminte) și Kongsberg (producător de sisteme tehnologice). Ambarcațiunea se va numi „YARA Birkeland”.

Inițial, vasul fi operat de un echipaj, după care în 2019 va fi operat de la distanță, urmând ca în 2020 să fie complet autonom. Ambarcațiunea cu o capacitate de 100 de containere va transporta produsele Yara și va opera pe ruta Heroya, unde se află uzina de îngrășăminte, către porturile Brevik și Larvik, de unde produsele sunt livrate mai departe în toată lumea.

electric
foto: http://yara.com

Reprezentanții companiei spun că scopul acestui vas este să reducă emisiile de CO2 generate de camioanele încărcate cu marfă care într-un an fac 40.000 de drumuri, de la fabrică în port.

„În fiecare zi sunt necesare mai mult de 100 de transporturi făcute de camioane diesel pentru transporta produse de la uzina YARA din Porsgrunn (n.r. situată la aproximativ 140 de km față de Oslo) către porturile Brevik și Larvik. Cu acest vas autonom, propulsat de o baterie electrică, vom trece de la transportul pe uscat la cel pe mare. Astfel, vom reduce emisiile de CO2 și vom contribui la îmbunătățirea siguranței pe drumurile locale”, a declarat Svein Holsether, președintele Yara.

Citește și: E.ON şi MOL dezvoltă, în România, o reţea de 40 de staţii  de încărcare a vehiculelor electrice

Autobuze electrice pentru clujeni

spot_img

Ultimele știri