Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Elevii au colectat 130.000 de kilograme de echipamente electrice și baterii

La nivelul anului 2017, 1200 de unități de învățământ s-au implicat în programul Baterel și Lumea Non-E, colectând și reciclând circa 130.000 kg echipamente electrice și baterii uzate. Utilizând aplicația www.magazinbaterel.ro, peste 5000 de elevi au transformat punctele acumulate din reciclare în 100.000 de rechizite și cărți.

Elevii au colectat 130.000 de kilograme de echipamente electrice și bateriii

În cadrul proiectului, întreaga comunitate de elevi și profesori se implică într-o serie de activități, precum cursuri de protecție a mediului, acțiuni de voluntariat, concursuri de colectare selectivă a echipamentelor electrice și a bateriilor uzate, dar și activități eco-creative prin realizarea de colaje, benzi desenate, scenete de teatru sau experimente științifice.

Prin intermediul platformei www.magazinbaterel.ro, elevii și profesorii din toate ciclurile de învățământ, pot descărca materiale informative, vizualiza filme tematice, accesa suportul de curs pentru susținerea orelor de educație ecologică și își pot selecta premiile dintr-o gamă bogată de produse atractive de uz școlar, cărți și pentru cei mai activi, chiar tabere școlare.

Campania Baterel este mai mult decât un proiect care îi premiază pe copii pentru că reciclează, este o chemare la asumarea rolului fiecăruia, de la mic la mare în efortul comun de prezervare a mediului înconjurător și atenuare a schimbărilor climatice. Concomitent ne bucură faptul că tot mai mulți profesori și unități de învățământ se înscriu și participă activ în acest program. Prin puterea exemplului celor mici, îi încurajăm și pe cei mari să se implice, să își asume leadership-ul, să prețuiască resursele și bogățiile pe care natura ni le oferă. Am reușit în acești ani să creăm o adevărată comunitate de prieteni care împărtășesc aceleași valori: grija față de mediu, atitudine de învingători, spirit civic și ne bucurăm să vedem că familia Baterel crește de la an la an”, a declarat Andrei Orban, președintele Asociației Environ.

Cea de-a VII-a ediție a campaniei Baterel și Lumea Non-E se desfășoară în perioada 15 septembrie 2017 – 30 iunie 2018, iar înscrierile se pot face până la data de 15 mai, accesând www.magazinbaterel.ro sau apelând linia telefonică dedicată 031.827.0000.

spot_img

Ultimele știri