Eliminarea în siguranță a deșeurilor de origine animală

in Opinii, Poluare 8 December 2017 26 Views

Diminuarea risipei alimentare, problemă încă nerezolvată în România

România se află pe locul al nouălea în Uniunea Europeană în ceea ce privește risipa alimentară. 2,2 milioane de tone de produse alimentare ajung anual la gunoi în țara noastră, potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite. Mare parte dintre acestea provin de la operatorii HoReCa (abreviere silabică pentru Hoteluri, Restaurante, Catering) sau de la supermaketuri.

Deși România are deja o lege privind diminuarea risipei alimentare, aplicarea acesteia a fost suspendată până la 30 iunie 2018. Legea prevede vânzarea la preț redus sau donarea anumitor produse aflate în pragul expirării, incluzând și sancțiuni pentru magazinele care încalcă aceste prevederi. Însă, din cauza absenței normelor de aplicare a legii și în așteptarea elaborării acestora, nu s-a făcut până acum nicun demers concret pentru reducerea risipei alimentare.

Riscuri implicate de tratarea necorespunzătoare a deșeurilor de origine animală

În afară de risipa alimentară, există o problemă suplimentară în cazul reziduurilor provenite din HoReCa sau de la supermaketuri, problemă care ține de siguranța eliminării deșeurilor. Deșeurile de origine animală trebuie tratate și eliminate potrivit legislației în vigoare, în așa fel încât să nu existe riscuri pentru sănătatea oamenilor și a animalelor.

Potrivit Regulamentului Comisiei Europene nr. 1069/2009, aceste reziduuri intră în categoria „subproduse de origine animală”, pentru care se folosește abrevierea SNCU (subproduse de origine animală nedestinate consumului uman).

SNCU reprezintă totalitatea reziduurilor rezultate în urma sacrificării animalelor pentru consumul uman, în fluxul producţiei de alimente din carne sau lapte, în cursul eliminării animalelor moarte și în cadrul măsurilor de control al bolilor provenite de la animale. În afară de operatorii HoReCa și de supermaketuri, principalii generatori de SNCU sunt abatoarele, măcelăriile, unitățile de preparare a cărnii, fermele pentru creșterea animalelor, primării cu gospodării private care cresc animale etc.

Deșeurile de origine animală sau SNCU sunt împărțite în trei categorii, în funcție de riscurile pe care le implică incorecta lor eliminare.

În categoria I intră toate părțile corpului acelor animale suspecte de /confirmate cu encefalopatie spongiformă bovină sau, popular spus, „boala vacii nebune”. În aceeași categorie sunt incluse animalele de companie, din grădinile zoologice, de la circ sau folosite pentru experimente. Tot aici intră și deșeurile de catering provenite din mijloace de transport folosite la nivel internațional (transport aerian, naval, rutier, pe căi ferate). Incinerarea este obligatorie pentru toate materiile din categoria I, care prezintă un risc specific.

Categoria a II-a include: gunoi de grajd și conținut al tubului digestiv; produse de origine animală care conțin reziduuri de medicamente de uz veterinar și contaminanți, în cazul în care aceste reziduuri depășesc nivelul permis stabilit de legislația comunitară; animale sau părți de animale care mor în alt mod decât prin sacrificare pentru consumul uman.

Materiile de categoria a III-a sunt reprezentate de: părți de animale sacrificate/alimente vechi de origine animală care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale; piei brute și prelucrate, copite și coarne, păr de porc și pene provenite de la animale sacrificate într-un abator; lapte crud provenit de la animale care nu prezintă semne clinice ale unei boli transmisibile oamenilor sau animalelor prin intermediul produsului în cauză; deșeuri de catering, altele decât cele menționate la prima categorie.

Modalități de eliminare legală a deșeurilor de origine animală

În afară de incinerare, obligatorie pentru SNCU din categoria I, alte moduri de eliminare legală și în siguranță a deșeurilor de origine animală sunt:

  • Sterilizarea sub presiune, cu marcarea permanentă a materialului rezultat;
  • Depozitarea pe o rampă de gunoi autorizată, numai în urma prelucrării prin sterilizare sub presiune;
  • Coincinerarea cu recuperare de energie termică/electrică;
  • Transformarea în compost sau biogaz;
  • Utilizarea drept combustibil alternativ.         

Soluții de compromis care implică riscuri

În România, există încă multe probleme în gestionarea deșeurilor de origine animală care așteaptă o rezolvare. În primul rând, este vorba despre incinerarea SNCU provenite de la supermaketuri în incineratoare pentru deșeuri veterinare autorizate de către Direcțiile Sanitar-Veterinare. Din păcate, aceste incineratoare nu îndeplinesc condițiile de dotare, nu respectă limitele de emisii și elimină într-un mod inadecvat plasticul care protejează mezelurile sau folosit ca ambalaj pentru diferite produse alimentare.

O altă mare îngrijorare este legată de o derogare a ANSVSA pentru HoReCa, potrivit căreia cantitățile de SNCU generate săptămnânal mai mici de 20 de kg pot fi depozitate direct la gropile de gunoi, fără un tratament prealabil. Riscul implicat de această practică este că, prim acumulare, o cantitate foarte mare de deșeuri de origine animală ajung direct la gropile de gunoi. Ca urmare, apare pericolul infestării pânzei de apă freatică și al îmbolnăvirii animalelor care se hrănesc cu resturile din gropile de gunoi. Mai departe, acestea pot transmite bolile animalelor crescute pentru consumul uman.         

Gestionare potrivită a SNCU

Negestionate corespunzător, SNCU pot afecta sănătatea umană, animală și mediul înconjurător. De aceea, este foarte important ca deșeurile de acest tip să fie eliminate în siguranță sau utilizate în diferite scopuri, însă numai după aplicarea unor măsuri care să reducă la minimum riscurile sanitare.

www.stericycle.ro

Despre autor: Cosmin Mănăilă

Cosmin Mănăilă este Director Reglementări în cadrul Stericycle România, având o experiență de 11 ani în domeniul gestionării deșeurilor periculoase, timp în care a ocupat, pe rând, funcțiile de Director Tehnic, Director Vânzări, Director Integrare și Director Reglementări. Dat fiind nivelul de senioritate, Cosmin Mănăilă este deseori invitat în calitate de expert la dezbaterile publice organizate de autoritățile statului privind modificările legislative în domeniile: sănătate, mediu, transport și managementul deșeurilor periculoase și nepericuloase, aducându-și contribuția la asigurarea unui cadru legislativ în linie cu prevederile UE și adaptat specificităților locale.

 Stericycle România este una dintre companiile importante din domeniul managementului deşeurilor periculoase generate de sectoarele: farmaceutic, veterinar, medical şi industrial. Cu investiţii de peste 30 milioane de euro în staţii regionale proprii de incinerare şi sterilizare a deşeurilor medicale, flotă proprie de transport autorizat şi o echipă de 300 de angajaţi, compania deţine experienţa, cunoştinţele şi resursele pentru a asigura un grad sporit de protecţie clienţilor săi, cu respect față de mediu și grijă pentru sănătatea oamenilor.

 www.stericycle.ro

Comentarii

comentarii