Eliminarea taxei de mediu este constituțională. Iohannis retrimite legea în Parlament

Plenul Curții Constituționale, cu majoritate de voturi, a respins, vineri, obiecția de neconstituționalitate formulată împotriva Legii privind eliminarea unor taxe și tarife, printre care și taxa de mediu. 

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Preşedintelui României. Argumentele reţinute în motivarea soluției pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în comunicatul instituției.

Tot vineri, președintele Klaus Iohannis a declarat că va retrimite legea în Parlament.

Eu voi trimite această lege înapoi în Parlament. Nu cred că este bine să se renunţe, fără o discuţie aprofundată, aşezată, calmă, la taxa radio și taxa tv. Din acest motiv, trimit legea înapoi. Dacă noul Parlament va discuta această chestiune și va lua o decizie, fie de renunțare la taxă, fie de păstrare a taxei, atunci, sigur, îmi va trimite în forma care se va considera atunci și o voi promulga atunci”, a spus Iohannis într-o declarație de presă.

Președintele Klaus Iohannis a sesizat, pe 15 noiembrie, Curtea Constituțională a României cu privirea la legea care prevede eliminarea a 102 taxe, printre care și timbrul de mediu. 

În sesizarea sa, Klaus Iohannis subliniază că unele dintre taxele propuse la eliminare asigură o parte dintre veniturile proprii ale unor instituții și servicii publice autonome. El precizează că Parlamentul nu a consultat Guvernul în cazul acestui act normativ și nu a identificat în mod concret și sursa de finanțare necesară pentru aplicarea legii.

Șeful statului adaugă, în cererea de reexaminare, că Legea este lipsită de predictibilitate și coerență, deoarece nu cuprinde soluții legislative cu privire la ansamblul efectelor pe care le vor produce măsurile instituite.

Referindu-se la eliminarea taxei de mediu,  Iohannis susține că prin eliminarea acestuia sunt afectate programele finanțate din fonduri externe nerambursabile, astfel că se impunea, pe de o parte, identificarea măsurilor compensatorii necesare respectării angajamentelor asumate și, pe de altă parte, identificarea unei măsuri de descurajare a poluării.

De altfel, Klaus Iohannis a aunțat încă din 26 octombrie că nu va promulga legea deoarece, în opinia sa, modul în care a fost elaborată și votată de Parlamentul Românie transmite un semnal negativ investitorilor.

Efectele negative ale eliminării taxei de mediu

Eliminarea timbrului de mediu afectează în primul rând bugetul Administrației Fondului pentru Mediu, principala instituție care asigură suportul financiar pentru realizarea proiectelor și programelor pentru protecția mediului, deoarece această sursă de finanțarea asigură 45% din bugetul instituției.

Prin intermediul AFM sunt derulate programele Rabla Clasic, Rabla Plus și Casa Verde. De asemenea, cea mai afectată industrie ar fi industria auto, atât producătorii auto cât și producătorii de componente, care anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de peste 20 de miliarde de euro.

Potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), primul efect negativ vizibil va fi creșterea numărului de autovehicule vechi, poluante, fără unele echipamente de siguranță.

În conformitate cu studiile realizate la nivelul UE, România este pe locul 2 în  ceea ce privește numărul deceselor rezultate din accidente rutiere”, spun reprezentanții APIA.

Creșterea considerabilă a nivelului de poluare atmosferică va fi un alt efect resimțit într-o perioadă scurtă de timp, iar acest lucru va avea loc în condițiile în care România se află în procedura de pre-infringement pentru depășirea pragurilor de emisii de particule (PM10) în unele orașe din țară, cu efecte negative evidente asupra gradului de sănătate publică.

Scădere a vânzărilor de autovehicule noi cu 30%

Conform APIA, se va remarca o diminuare a încasărilor la Bugetul de Stat (TVA, impozit profit, impozite angajati), ca urmare a scăderii vânzărilor de autovehicule noi.

Estimăm o scăderea a vânzărilor de circa 30%”, susțin reprezentanții APIA.

De asemenea, industria constructoare de automobile si din sectorul distributiei de autovehicule va disponibiliza câteva mii de angajați, ceea ce va genera cheltuieli de la Bugetul de Stat cu indemnizațiile de șomaj ale persoanelor disponibilizate, dar și scăderi ale veniturilor la bugetul asigurărilor sociale ca urmare a diminuării masei salariale.

Creșterea vârstei medii a parcului auto național și anularea eforturilor financiare de curățare a parcului realizate în ultimii 11 ani prin Programul „Rabla” va fi un alt este un alt efect negativ care va fi resimțit pe termen mediu.

Citește și:

Timbrul de mediu este ilegal și nu taxează corect poluarea

spot_img

Ultimele știri