Elvetienii investesc intr-o fabrica de turbine eoliene in Constanta

Compania elvetiana Windex vrea sa inceapa in doua luni constructia unei fabrici de turbine eoliene in judetul Constanta, investitie de 20-25 milioane de euro, a declarat, marti, pentru Mediafax, directorul pentru Romania, Nicolae Simion.

"Constructia fabricii va dura aproximativ 12 luni", a afirmat Simion.

Windex este o companie din Elvetia specializata in productia de turbine eoliene de marime mica si medie.

Mai multe companii energetice importante au anuntat investitii in proiecte de energie eoliana in Romania, in principal in zona Dobrogei.

Astfel, grupul ceh CEZ a construit deja 70 de turbine eoliene la Fantanele, judetul Constanta, care au o putere instalata de 175 MW. Intregul proiect presupune instalarea a 240 de tubine eoliene si o investitie de 1,1 miliarde euro.

Compania spaniola Iberdrola a primit in aprilie licenta de la Transelectrica de a conecta 1.500 MW de energie eoliana la sistemul national de electricitate, putere pe care o va dezvolta in cadrul a 50 de parcuri eoliene, pana in 2017, iar prima locatie, cu o capacitate de 80 MW, va fi construita incepand din acest an si va deveni operationala din 2011.

De asemenea, Energias de Portugal are un proiect energetic de 90 de MW, iar Enel unul de 200 MW.

Si Petrom si-a anuntat intrarea in domeniul producerii de energie eoliana, prin cumpararea firmei Wind Power Park, investitiile totale bugetate pentru acest proiect fiind de 100 milioane de euro.

Pana in prezent in Romania capacitatile de productie a energiei din surse eoliene sunt de doar 14,1 MW.

spot_img

Ultimele știri