Raport: 1/3 din emisiile globale cu efect de seră, generate de 250 de companii

Autorii unui studiu recent realizat de Thomson Reuters Financial & Risk spun că o treime din toate emisiile cu efect de seră din lume sunt generate de 250 de companii listate la bursă. În ciuda acestui fapt, puține dintre aceste companii și-au propus obiective serioase pentru a limita efectele schimbărilor climatice pe care le influențează. 

schimbări climatice
foto: nasa.gov

Studiul vine în contextul în care astăzi la Bonn, în Germania, a început COP 23 – cea de-a 23-a conferință anuală pe schimbări climatice organizată de UNFCCC. În cadrul COP23, care se va termina în 17 noiembrie, toate statele, care au semnat Acordul de Climă la Paris în 2015, vor căuta soluții pentru a pune în practică angajamentele luate. Chiar dacă președintele SUA Donald Trump, a retras SUA din Acordul de la Paris, aceasta va continua să participe pe toată perioada procesului în care se realizează retragerea (noiembrie 2020).

Coal India, Gazprom și Exxon Mobil se află pe primele locuri în ce privește cantitatea de CO2 emisă. Acest fapt confirmă un studiu mai vechi, potrivit căruia, în perioada 1988-2015, mai mult de 70% din emisiile globale de gaze cu efect de seră au fost generate de 100 de companii din industria combustibililor fosili.

În topul celor mai poluante companii cu capital privat se află: ExxonMobil (SUA), Shell (Olanda), BP (Marea Britanie), Chevron (SUA), Peabody (SUA), Total (Franța) și BHP Billiton (Australia).

Dacă ne uităm la companiile deținute de stat, în același top se află Saudi Aramco (deținută de Arabia Saudită), Gazprom (Rusia), compania petrolieră de stat din Iran – National Oil Company, Coal India, Pemex (Mexic) și PetroChina.

Emisiile de CO2 a celor 250 de companii listate la bursă, în stagnare

Potrivit raportului făcut de Reuters, în u trei ani, emisiile de CO2 a celor 250 de companii au stagnat. Totuși, pentru a îndeplini țintele asumate în Acordul Climatic de la Paris din 2015, acestea ar fi trebuit să scadă cu aproximativ 3% pe an, spun specialiștii.

Mai mult decât atât, doar 30% din cele 250 de companii și-au setat obiective pentru a reduce efectele pe care le au asupra mediului, spun cei care au realizat studiul.

În plus, Tim Nixon, coautorul studiului, contrazice o părere răspândită, potrivit căreia măsurile luate de companii pentru a reduce emisiile de carbon ar fi neviabile economic. Nixon a spus că nu au găsit nicio dovadă prin care aceste măsuri să se traducă prin dividende, profituri sau rate de angajare mai mici.

ONU: emisiile de gaze cu efect de seră vor depăși cu 30% ținta convenită în Acordul Climatic de la Paris

Franța și  Marea Britanie au anunțat că până în 2040 vor renunța la comercializarea mașinilor cu motoare pe combustibili fosili și China a anunțat o intenție asemănătoare, fără să spună data la care se va întâmpla. Mai recent, guvernul din Italia a spus că va închide toate centralele pe cărbune. Italia a fixat termenul limită în 2025. Cu toate acestea, ONU a exprimat într-un raport o situație îngrijorătoare: emisiile globale de gaze cu efect de seră vor depăși cu 30% ținta globală stabilită pentru 2030 (sub 2°C față de perioada preindustrială) în cadrul Acordului de la Paris.

Potrivit estimărilor specialiștilor ONU, până în 2030, emisiile globale de CO2 vor ajunge la 53-55,5 miliarde de tone pe an. Estimările sunt cu mult peste pragul de 42 de miliarde de tone, care ar evita depășirea pragului de 2°C.

Emisiile globale de CO2, al treilea an de stagnare

Specialiști din International Energy Agency au spus că în 2016 emisiile CO2 au stagnat pentru al treilea an consecutiv. Emisiile de CO2 au scăzut în SUA și China și au stagnat în Europa. În 2016, emisiile de CO2 la nivel global au fost de 32,1 gigatone, același cu cel înregistrat în 2015 și 2014.

În opinia lui Erik Solheim, specialist ONU, acesta este un semn de progres.

„În opinia mea, suntem în punctul în care veștile bune le depășesc pe cele rele.”

spot_img

Ultimele știri