Empire State Building, alimentata 100% cu energie verde

Faimoasa cladire Empire State Building din New York a inceput sa foloseasca in proportie de 100% energie regenerabila, devenind astfel cel mai mare cumparator de energie verde din marele oras american, informeaza BrighterEnergy.com

Cu o suprafata de peste 868.600 de metri patrati, cladirea va avea nevoie de circa 55 milioane de kilowati ora de energie regenerabila in fiecare an, evitand eliberarea in atmosfera a 50 de milioane de kilograme de dioxid de carbon in fiecare an, care ar fi produse de obtinerea energiei pe baza de carbune.

Anthony Malkin, presedintele companiei care detine Empire State Building, a declarat ca noul contract de furnizare a energiei verzi este o masura normala pentru a creste eficienta energetica a cladirii.

„Energia curata si reducerea cu 40% a consumului ne ofera un avantaj competitiv in atragerea celor mai buni chiriasi, la cele mai bune preturi. Programul nostru de inovatii cuprinde pasi simpli, pe care ii pot urma si ceilalti proprietari de cladiri pentru a transforma imobilele in locuri mai verzi, mai curate si mai eficiente energetic”, a adaugat acesta.

Empire State Building va cumpara de peste doua ori mai multa energie regenerabila decat orice alt consumator din New York.

Mai mult, chiriasii si vizitatorii Empire State Building vor primi materiale informative despre beneficiile energiei regenerabile.
 

spot_img

Ultimele știri