Investiții de până la 20 milioane de euro pentru instalarea a 2.500 de puncte de încărcare în România

Enel X România, companie membră a Enel X, divizia de servicii avansate de energie a Grupului Enel, prezentată oficial marți, a lansat cel mai mare plan de dezvoltare de infrastructură pentru mobilitatea electrică din țară. Planul vizează instalarea a circa 2.500 de puncte de încărcare în toate regiunile României, în perioada 2019-2023, în urma unor investiții totale de 15 până la 20 de milioane de euro.

Marius Chiriac, Director al Enel X România

Enel X România se angajează să ofere posesorilor și flotelor de vehicule electrice posibilitatea de a se deplasa în toată țara, de la nord la sud și de la est la vest, fără să se îngrijoreze unde vor găsi următorul punct de încărcare. Prin acest plan ambițios de dezvoltare a unei infrastructuri extinse de încărcare în următorii cinci ani, vom contribui la un transport mai curat și mai sustenabil în toată România,” a declarat Marius Chiriac, Director al Enel X România.

Primele puncte de încărcare vor fi instalate în 2019 în București, Timișoara și Constanța. Planul acoperă toate zonele României, astfel încât poziționarea și instalarea infrastructurii de încărcare să fie adaptată creșterii gradului de utilizare a vehiculelor electrice la nivelul gospodăriilor, al instituțiilor, precum și în rândul companiilor, ca urmare a cererii pentru flote.

Potrivit lui Marius Chiriac, în 2019 vor fi instalate 300 de puncte de încărcare. 

Trei sferturi vor fi stații de 22 kW, iar un sfert stații fast și ultrafast. În prima parte a anului viitor vom avea instalate stații de încărcare în București, Constanța și Timișoara”, a spus directorul Enel X România.

Enel X România va oferi serviciul de instalare de infrastructură de încărcare către “Partenerii de Reîncărcare”, cum ar fi centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de vehicule electrice. Instalarea și mentenanța infrastructurii de încărcare nu presupune costuri pentru Partenerii de Reîncărcare, în schimbul punerii la dispoziție a locurilor de parcare.

Compania oferă un serviciu similar municipalităților care sunt interesate de îmbunătățirea calității aerului prin încurajarea mobilității electrice. Enel X România va sprijini autoritățile locale să identifice cele mai bune soluții, iar apoi va instala infrastructura de încărcare și va asigura mentenanța acesteia fără costuri pentru primării, pe locurile de parcare aflate pe domeniul public.

Infrastructura care va fi dezvoltată în România se bazează pe soluțiile de încărcare noi, inteligente, ale diviziei globale Enel X. Acestea sunt echipamente modulare, scalabile, livrabile ”la cheie” către consumatorii individuali, companii și instituții. Este prevăzută instalarea de puncte cu putere de 22 kW (Quick), 50 kW (Fast) și peste 150 kW (Ultrafast).

spot_img

Ultimele știri