Energia eoliana a batut toate recordurile in 2007

20.000 de megawati de energie eoliana au fost instalati, in 2007, la nivel mondial, informeaza Earth Times. In SUA, Spania si China au avut loc cele mai mari cresteri, arata Consiliul Global al Energiei Eoliene (GWEC).

In prezent, exista o capacitate mondiala de 94.000 de megawati de energie eoliana, fata de 74.133 MW in 2006. Cresterea din 2007 este estimata la 25 de miliarde de euro. „Ratele de crestere ale energiei eoliene continua sa depaseasca cele mai optimiste asteptari”, a declarat Steve Sawyer, secretar general GWEC.

Numai SUA a instalat 5.244 MW in 2007, ajungand la un total de 16.818 MW. Spania a pierdut locul secund din topul mondial al producatorilor de energie eoliana in fata SUA. GWEC estimeaza ca pana la sfarsitul anului viitor si Germania, liderul global, va fi detronat de SUA.

Spania a inregistrat al doilea an de crestere, cu 3.522 MW, in timp ce China si-a crescut capacitatea la 6.050 MW, aflandu-se pe locul cinci, in urma Indiei. Previziunile sugereaza ca, pana in 2015, capacitatea eoliana chineza va ajunge la 50.000 MW.

„La nivel global, energia eoliana a devenit o sursa energetica importanta si un jucator de prima mana pe piata mondiala a energiei, contribuind la alimentarea energetica in mai mult de 70 de tari’, a mai spus Steve Sawyer.

spot_img

Ultimele știri