Este România pregătită pentru economia circulară?

in Opinii 15 April 20162,935 Views

Ninel Lazăr, Asociația Green Report

Ninel Lazăr, Asociația Green Report

Ce este economia circulară

Conceptul de economie circulară spune, foarte concis, că, pentru a se armoniza nevoile de dezvoltare sustenabilă ale omenirii pe termen lung, este necesară optimizarea consumurilor de resurse astfel încât să risipim cât mai puțin și să refolosim cât mai mult. Îmbunătățirea utilizării resurselor trebuie să atingă un astfel de prag încât cantitatea de resurse naturale consumate net (adică cele extrase pentru prima dată din mediul natural) să nu pună în pericol ritmul lor de refacere naturală, în cantități suficiente pentru generațiile viitoare. Este, altfel spus, o redefinire a expresiei “dezvoltare durabilă” a celebrei Comisii Bruntland, focalizată pe resurse.

Practic, economia circulară presupune eficientizarea resurselor pentru a produce mai multă valoare economică cu aceleași sau cu mai puține resurse. Cum se poate obține acest obiectiv? După un proces îndelungat de consultări între țările membre, reprezentanții asociațiilor de producători din Europa și organizațiile non-guvernamentale interesate de promovarea economiei circulare (între care cele din Marea Britanie și Olanda au jucat un rol foarte important), Comisia Europeană a ajuns să creioneze și să aprobe câteva măsuri concrete, cu ocazia pachetului legislativ “economia circulară”. Acestea constau din:

  • Introducerea unor rate de reciclare obligatorii pentru diferitele categorii de deșeuri, cascadate ulterior, în baza obligațiilor EPR (Extended Producer Responsibility/ Responsabilitatea Extinsă a Producătorului), companiilor care introduc pe piață bunuri ce rezultă ulterior în deșeuri. De exemplu, deșeurile de mase plastice, sticlă, metale, hârtie și carton, ca și deșeurile biodegradabile, nu vor mai fi acceptate pentru depozitarea finală.
  • Introducerea obligativității reproiectării produselor cu două obiective: a) creșterea proporției materiilor prime provenite din reciclare în totalul materiilor prime utilizate de companii; și b) creșterea gradului de reciclabilitate a produselor la finele ciclului de viață, concomitent cu rescrierea Codului European al Deșeurilor în vederea reconsiderării unor deșeuri drept materii prime secundare.
  • Adoptarea de instrumente economice de promovare a reutilizării și stimulare a simbiozei industriale și a produselor mai ecologice.
  • Creșterea ratei de reciclare a deșeurilor municipale la minimum 65% până în anul 2030.
  • Creșterea ratei de reciclare a deșeurilor de ambalaje la minimum 75% până în 2030.
  • Plafonarea ratei de eliminare finală pentru toate categoriile de deșeuri la un maxim de 10% până în anul 2030, inclusiv prin instrumente fiscale și de de coerciție, precum interzicerea depozitării deșeurilor colectate separat și suprataxarea depozitării deșeurilor.
  • Reducerea cu 50% a deșeurilor alimentare până în 2030.
  • Introducerea de standarde și obligații minime la utilizatorii de apă cu privire la ratele de recirculare obligatorii, în funcție de sector.

După cum se poate observa, obligațiile legale rezultate din pachetul “economiei circulare” nu se referă doar la deșeurile municipale și serviciile de salubrizare, ci mai degrabă la sectoarele industriale care introduc pe piață bunuri și ambalaje care ajung, ulterior folosirii, deșeuri ce trebuie recuperate pentru valoarea lor economică sau pentru minimizarea impactului asupra mediului,

Motivațiile conceptului de “economie circulară” în Europa

Chiar dacă, la prima vedere, conceptul de economie circulară pare să fie motivat de rațiuni de mediu, totuși majoritatea rapoartelor și a documentelor care fundamentează pachetul legislativ aprobat în 2015 subliniază o paletă mai largă de motivații și cu implicații mult mai profunde asupra evoluției economiei europene pe termen mediu și lung.

Specialiștii Comisiei Europene afirmau recent, într-un raport al Platformei UE pentru evaluarea eficienței utilizării resurselor, că, “Eficiența în utilizarea resurselor nu înseamnă doar să fim ‘verzi’, oricât am fi de încântați de asta”.

În contextului volatilității tot mai crescute a prețurilor materiilor prime de bază din ultimii ani, economia europeană a înregistrat una dintre cele mai prelungite perioade de încetinire a creșterii economiei, aceasta fiind dependentă foarte mult de resurse primare importate de pe alte continente.

Experiența colaborării energetice cu Rusia s-a dovedit profund dezamăgitoare pentru liderii europeni, nici unul din marile proiecte energetice nefiind realizat până în prezent, Rusia dovedindu-se un partener în care nu se poate avea încredere și un jucător foarte abil în a specula slăbiciunile economiei europene, mai ales în ce privește deficitul de resurse primare energetice de pe bătrânul continent. De aceea, atunci când au propus pachetul economiei circulare, liderii UE au insistat ca el să fie luat în considerare de patronate și asociațiile industriașilor drept decizia fermă a UE de a se proteja cât mai mult de riscurile volatilității prețurilor pe piețele internaționale și de a reduce dependența de resursele energetice ale Rusiei. Așadar, avem de-a face cu o motivație care ține de securizarea economiei europene.

Mai mult, am fi naivi dacă am ignora faptul că, dacă UE încearcă să se apere tot mai mult de “inamicii” externi, în interiorul UE nu ar exista războaie economice între statele membre și între anumite companii și altele. Dimensiunea industriei de lobby de pe lângă Comisia și Parlamentul European este incredibilă, semn că interesele comerciale aflate în joc sunt uriașe. Este cunoscut faptul că firmele din multe sectoare economice din unele state ale UE, în special în Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Germania și o parte a țărilor nordice au făcut pași importanți în calea adoptării modelului economiei circulare, și asta le-a costat. Acum consideră că este nedrept ca ele să facă eforturi financiare care le afectează competitivitatea, iar companiile din alte țări europene să beneficieze de un tratament diferit. De aceea, ele cer acum ca firmele din toate țările Uniunii să fie tratate egal. Ceea ce este important de reținut aici este că firmele care au înregistrat progrese în implementarea modelelor de economie circulară au atins deja stadiul de maturitate și o fac în condițiile unor sisteme economice în care relațiile între companii și consumatori, cele de simbioză industrială și cele legate de promovarea sustenabilității pe lanțul valoric sunt deja mature, implicând doar ajustări marginale. Acest aspect este de o vitală importanță atunci când analizăm provocările, riscurile și oportunitățile economiei circulare pentru România și țările baltice, central și est-europene.

Este România pregătită pentru economia circulară?

Într-un fel, răspunsul poate fi simplu – NU, nu este. Motivele sunt simple, nu însă și implicațiile pentru economia României. Dacă analizăm câțiva indicatori macro-economici de bază în ce privește eficiența în utilizarea resurselor, putem să concluzionăm foarte ușor că nu doar situația nu este deloc fericită, ci chiar perspectivele sunt îngrijorătoare, dacă nu reușim să canalizăm atenția patronatelor și a guvernului pentru re-gândirea traiectoriei economiei și stimularea unei treceri rapide la economia circulară.

Este important de observat că, în ceea ce privește eficiența utilizării resurselor, măsurată prin intermediul valorii economice în PIB generată la fiecare kg de resurse primare folosite, România este cea mai puțin performantă economie din Uniunea Europeană. Astfel, la fiecare kg de resurse primare extrase din mediul natural și folosite în economie, este generată valoare economică de 0.34 €, de peste 6 ori mai mică decât media la nivelul UE, de peste 10 ori mai mică decât în economiile Luxemburgului, Olandei, și Marii Britanii, și de 1.5-4 ori mai redusă prin comparație cu țările din blocul central și est-european. Doar Bulgaria și Estonia se apropie de “performanțele” economice ale României.

În ceea ce privește consumul intern de resurse (măsurat în tone/capita), România a înregistrat o creștere de peste 3 ori a acestuia în perioada 2000-2014, în timp ce media la nivelul UE a scăzut ușor, de la 16.8 la 13.3 tone/capita. Desigur că poate fi argumentat că o astfel de creștere nu este în mod necesar un semnal negativ, pentru că în aceeași perioadă am avut o creștere semnificativă a PIB și implicit a economiei. Dar dacă punem alături rata creșterii consumului intern de resurse (314%) și rata creșterii PIB (192%) pentru aceeași perioadă (2000-2014), se poate observa că avem de-a face cu o creștere economică situată departe de principiile economiei circulare și nu doar atât. Diferența între cele două rate de creștere se explică prin faptul că România folosește tot mai multe resurse naturale, dar produce cu acestea valoare economică mică. Un exemplu elocvent este sectorul forestier și al producției de mobilă: noi preferăm să defrișăm pădurile și să le vindem ca material brut, precum buștenii sau cheresteaua, în loc să încurajăm industria mobilei să se dezvolte, așa încât cu aceleași resurse (sau chiar mai puține) să producem valoare economică superioară.

Grafic – Consumul Intern de ResurseGrafic – Produsul Intern Brut

Dacă mergem în profunzime și analizăm indicatori specifici, situația devine dramatică, ilustrând eșecul politicilor naționale în domeniul managementului sustenabil al resurselor naturale.

În ceea ce privește productivitatea apei, România este din nou pe ultimul loc din Europa, producând valoare economică de 10 Euro la fiecare m3 de apă extrasă din mediul natural. În privința acestui indicator, comparațiile cu alte state europene par ridicole. Luxemburg, de exemplu, produce 788 Euro la fiecare m3 de apă folosită. Chiar dacă se poate afirma, pe bună dreptate, că economia statului luxemburghez este bazată esențialmente pe servicii, mai precis servicii financiare, motiv pentru care este de așteptat ca Luxemburg să aibă performanțe macroeconomice legate de utilizarea resurselor mult mai bune, totuși sunt state ale UE în care ponderea industriei a rămas importantă (precum Olanda, Marea Britanie sau Irlanda), unde productivitatea apei este cu mult mai mare decât cea din România, după cum se poate observa din graficul de mai jos.

În România, performanțele foarte slabe în acest domeniu sunt rezultatul direct al construcției politicilor publice în domeniul managementului resurselor de apă, care mai degrabă încurajează utilizarea excesivă a apei decât economia acestei resurse prețioase. De exemplu, faptul că Administrația Națională Apele Române este în același timp autoritatea de reglementare, autorizare și control a operatorilor dar și cea care administrează resursa de apă publică, reprezintă unul din stimulenții instituționali cei mai puternici în favoarea risipei de apă. Concret, pentru ANAR este contraproductiv să stimuleze creșterea productivității apei, atâta timp cât aceasta afecteză vânzările de apă din corpurile naturale administrate. În România, apa este considerată o resursă ieftină și disponibilă în cantități la discreție, motiv pentru care în rândul companiilor nu există interes pentru utilizarea ei eficientă. De altfel, în analiza din 2015 realizată de Asociația Green Revolution asupra percepției companiilor față de riscurile de epuizare a resurselor de apă, 50.9% dintre companii nu se consideră amenințate de aceste riscuri, nici măcar pe termen lung, cu toate că 61.5% sunt alimentate cu apă din rețelele municipale și implicit, în cazul unor crize de apă, ar fi nevoite să își diminueze consumurile și implicit activitatea în favoarea consumatorilor casnici.

Grafic – Productivitatea apei

Rapoartele anuale ale stării mediului la nivel național conțin unele din datele cele mai contradictorii legate de consumurile de apă. De exemplu, cantitățile totale de apă pentru populație, prelevate din sursele de apă la nivel național, au fost raportate ca și cum ar fi scăzut aproape constant în perioada 2010-2014, în ciuda faptului că, în aceeași perioadă, numărul locuințelor racordate la aceste sisteme a crescut substanțial, iar datele INSSE arată o creștere a consumului de apă în sectorul rezidențial, contrar celor raportate de ANAR.

La capitolul emisii de gaze cu efect de seră, un indicator al energo-intensității economiei, suntem a 23-a țară din Uniune atunci când acestea sunt raportate la unitatea valorică economică în PIB, chiar dacă la emisiile pe capita suntem printre campionii Europei. Dincolo de credibilitatea datelor raportate atât în cadrul Eurostat cât și de către Ministerul Mediului și INSSE, această aparentă performanță legată de emisiile de gaze cu efect de seră trebuie înțeleasă mai degrabă ca pe un indicator al sărăciei. Sumarizând, suntem săraci, iar ceea ce producem, producem cu eficiență energetică foarte scăzută.

În ce privește managementul deșeurilor, situația este foarte îngrijorătoare, iar șansele României de a atinge obiectivele pachetului legislativ enumerate mai sus sunt de domeniul imposibilului. Astfel, chiar dacă rata globală de eliminare a deșeurilor prin depozitare se situează în jurul valorii de 52%, “performanță” care mai spală rușinea celor 84% deșeuri municipale eliminate prin depozitare finală datorită contribuției industriei, distanța până la cei 10% este uriașă, având în vedere că domeniul unde rata trebuie fundamental îmbunătățită este tocmai cel al deșeurilor municipale. Este demn de remarcat că există încă fluxuri importante de deșeuri de tip municipal și deșeuri din agricultură și biomasă, care nu sunt cuantificate cu o precizie acceptabilă, astfel încât datele de mai sus prezintă partea optimistă a realității.

Dacă mergem mai departe la rata de reciclare a deșeurilor municipale, România este “performerul” Europei, reciclând până la 3% din acestea, în condițiile în care nici o altă țară din UE nu reciclează mai puțin de 10%. În aceste circumstanțe, atingerea țintei de 65% este de domeniul ficțiunii, chiar și în condițiile în care mai sunt 14 ani până la data limită.

Astfel, nu este de mirare să descoperim că, în statisticile Eurostat, economia României se numără printre cele 3 economii (alături de Malta și Estonia) unde nu s-a realizat decuplarea creșterii economice de la presiunea asupra mediului și a resurselor naturale, iar șansele ca acest lucru să se producă sunt minime.

Așadar, este clar că economia României este prinsă pe picior greșit de acest pachet legislativ de politică economică, mergând într-o cu totul altă direcție decât majoritatea covârșitoare a economiilor Uniunii Europene. De aceea, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem acum este nu dacă ne va costa, ci cât ne va costa, în lipsa unor acțiuni ferme din partea statului român și a patronatelor.

Sursele datelor statistice: Eurostat; Comisia Europeană; Asociația Green Revolution; INSSE; ANPM; ANAR.

Despre autor: Raul Pop

Raul Pop este Senior Manager, Schimbări Climatice și Servicii de Sustenabilitate. La terminarea mandatului de Secretar de Stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, s-a re-alăturat EY România, în calitate de Senior Manager în departamentul Assurance. Raul este un consultant și activist de mediu implicat, de formare tehnică. Deținând licențe în economie și studii europene, obținute la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu educația profesională completată printr-un MBA în Managementul operațiunilor obținut în Statele Unite, Raul și-a consolidat experiența profesională atât în dezvoltare durabilă, cât și în optimizarea proceselor de business.Ca manager și consultant, el sprijină organizații private și publice în rafinarea proceselor interne într-o manieră sustenabilă, adaptate unui context societal în profundă schimbare. Soluțiile sale includ elemente de politici publice, orientare strategică, instrumente de productivitate și optimizare a proceselor, toate implementate într-un mod accesibil și utilizabil imediat. Experiența sa profesională este suplimentată de implicare civică activă, în special în dezvoltarea laturii practice a învățămantului de mediu, sprijinirea dezvoltarii politicilor publice atât din poziția oficială deținută în cadrul Guvernului, cât și ca expert al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, împreuna cu autorități publice centrale și locale. Raul este de asemnea absolvent al programului IVLP al Departamentului de Stat al SUA.

Comentarii

comentarii