Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Studiu: UE, în urmă cu îndeplinirea țintelor asumate prin acordulul climatic de la Paris

Dacă vom continua în ritmul actual, Uniunea Europeană nu își va îndeplini obiectivele asumate prin acordul climatic de la Paris. Avertismentul vine din partea Institutului pentru dezvoltare durabilă și relații internaționale (IDDRI) și se bazează pe o analiză a performanțelor recente.

acordul climatic emisii

În ultimii ani, statele din Uniunea Europeană au făcut progrese în ceea ce privește reducerea poluării. Între 2000 și 2014, emisiile de carbon rezultate din producția de electricitate au scăzut cu 20.9%, iar consumul energetic din gospodării a scăzut cu 21.2% din 2000 și până în 2013.

Cu toate acestea, specialiștii IDDRI spun că nu se fac suficiente eforturi pentru a îndeplini țintele asumate prin acordul climatic de la Paris. Uniunea Europeană ar trebui să își reducă emisiile cu cel puțin 40% până în 2030, raportat la nivelurile din 1990. Până în 2050, și-a asumat o reducere a emisiilor cu între 80 și 95%.

Or, deocamdată, nu are o strategie clară prin care poate ajunge la aceste performanțe, avertizează IDDRI. Specialiștii apreciază că reducerile înregistrate până acum se datorează mai degrabă crizei economice, iar nu unui plan coerent de măsuri. Se pare că un astfel de plan ar fi necesar mai ales dacă vrem să ne reducem emisiile din sectorul transportului și cel industrial.

Ce recomandă specialiștii IDDRI

Înainte de toate, ar fi nevoie de un angajament clar de a reduce emisiile din sectorul transporturilor până în 2025. Potrivit experților, obiectivul nu poate fi realizat dacă cei care dețin flote nu sunt obligați să cumpere de acum înainte doar mașini electrice.

Următorul care ar trebui vizat ar fi sectorul energetic, conform raportului IDDRI. Specialiștii cred că schema de tranzacționare a emisiilor de carbon ar trebui consolidată, pentru a se evita situații în care prețurile certificatelor scad drastic, ca în ultimii 8 ani, când s-au ieftinit cu 80%. În plus, recomandă renunțarea la mai bine de 50% din producția de energie obținută prin arderea cărbunelui, pentru a facilita tranziția spre energii regenerabile.

Raportul IDDRI a fost publicat în contextul în care, ieri, a început la Marrakech, Maroc, cea de-a 22-a conferință ONU pe tema schimbărilor climatice. Anul acesta, obiectivul este acela de a discuta despre politicile, tehnologia și sursele de finanțare necesare pentru atingerea obiectivelor agreate în acord.

spot_img

Ultimele știri