Europa a depășit, în premieră, SUA și China la numărul de vehicule electrice înmatriculate

Anul 2015 a marcat o creștere de 70%, comparativ cu 2014, în privința numărului de mașini electrice livrate clienților, aproximativ 540.000 de vehicule, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe, Alexandru Teodorescu, CEO Renovatio Mobility.

electric

”Potrivit statisticilor, anul trecut, Europa a depășit pentru prima dată China și SUA în ceea ce privește numărul de înmatriculări de vehicule electrice, însumând 200.000 de unități, cu Germania, Norvegia, Marea Britanie, Franța și Olanda ducând greul”, a spus Teodorescu.

Acesta a adăugat că, dintre țările membre UE, Olanda a avut creșterea cea mai spectaculoasă în 2015, cu 193% față de 2014.

Olanda este a treia țară la nivel mondial ca număr de vehicule înmatriculate și a doua țară din punct de vedere al ponderii vehiculelor electrice în totalul vehiculelor înmatriculate cu 8,5%, în condițiile în care ponderea la nivel global este de 0,6%.

Europa are, în schimb o cifră dublă, respectiv 1,2% din totalul vehiculelor înmatriculate.

Prima țară, rămâne Norvegia cu o pondere a vehiculelor electrice de 18%.

28 de mașini electrice vândute în România anul trecut

În România numărul de mașini comercializate anul trecut s-a ridicat la 28 de unități, au declarat pentru Green Report reprezentanții producătorilor și importatorilor de autoturisme din România.

Procentual vorbind, creșterea este spectaculoasă dacă o raportăm la 2014, când au fost vândute 7 vehicule electrice, și de-a dreptul fantastică dacă ne raportăm la 2013, când au fost vândute 3 vehicule electrice.

Citește și:

Buget de 75 milioane de lei pentru achiziția de mașini electrice și dezvoltarea infrastructurii de încărcare

Programul Rabla, un eșec pe linie pentru mașinile electrice

București, singurul oraș care oferă scutire totală de la plata impozitului pentru mașinile electrice

spot_img

Ultimele știri