Studiu: Europa trebuie să își înjumătățească producția de carne și lactate până în 2050

in Eat Smart 19 September 2018 246 Views

Europa trebuie să își înjumătățească producția de carne și lactate până în 2050, conform unui nou studiu care atrage atenția asupra efectelor negative ale sistemelor nesustenabile de creștere a animalelor.

Conform studiului, sectorul european al creșterii animalelor a depășit limitele sigure în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră, fluxurile de nutrienți și pierderea biodiversității. Industria de creștere a animalelor trebuie să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 74% până în 2050.

Autorii raportului cer Comisiei Europene să înceapă o anchetă oficială mandatată să propună măsuri, inclusiv taxe și subvenții, care „descurajează produsele animale dăunătoare sănătății, climei și mediului.”

Creșterea animalelor necesită suprafețe de teren mai mari ca orice altă industrie. Aproape 80% dintre terenurile agricole ale lumii sunt folosite pentru producția hranei destinată animalelor și pășunat, deși carnea oferă doar 18% din caloriile totale consumate în lume. Defrișarea habitatelor naturale pentru a fi transformate în terenuri agricole este una dintre cauzele principale ale extincției în masă care afectează viața sălbatică în prezent.

Conform studiului realizat de fundația Rise, europenii mănâncă deja de două ori mai multă carne decât este recomandat. Allan Buckwell, co-autor al studiului, a declarat pentru The Guardian că susține apelul Greenpeace pentru înjumătățirea producției de carne și lactate până în 2050 și că societatea are de luat alegeri cu adevărat incomode.

„Vorbim de mese cu mai puțină carne, porții mai mici de carne și tranziția către diete flexitariene fără să fim dogmatici despre asta. Trebuie să reducem consumul la jumătate pentru a intra în zona sigură de operare – cu alte cuvinte, o schimbare mare.”

Conform studiului, vor fi necesare schimbări majore până în 2050 pentru a echilibra sectorul. Pe lângă reducerea gazelor cu efect de seră, studiul recomandă o reducere de 60% a fertilizatorilor pe bază de nitrați până în 2050.

Buckwell a adăugat că o astfel de schimbare nu se va întâmpla în mod spontan.

„Este nevoie de semnale puternice din partea guvernului pentru ca politica propusă să includă măsuri de descurajare a consumului de produse animale care sunt dăunătoare sănătății publice și a mediului.”

Buckwell solicită taxarea practicilor dăunătoare, subvenții pentru consumatorii cu venituri mici și o redirecționare a fondurilor pentru a încuraja și susține mai mulți fermieri să lucreze la gestionarea peisajului rural și protecția animalelor.

Green Report Shop Produse alimentare eco

Autorii raportului speră că într-un final, oamenii vor plăti mai mult pentru carne de calitate înaltă, produsă în condiții sigure de mediu, în care au fost garantate protecția mediului rural și a animalelor.

Studiul vine după ce Uniunea Europeană a fost criticată aspru pentru ultima reformă a politicii agricole comune, care a ignorat apelurile pentru o tranziție către sisteme alimentare mai sustenabile. Comisarul UE pentru agricultură, Phil Hogan, a declarat că își dorește ca sectorul să devină „mai deștept, mai verde și mai curat, într-un mod rapid.”

Însă Ariel Brunner, de la BirdLife Europe, a atras atenția că răspunsul lui Hogan este contradictoriu, deoarece cele mai sustenabile ferme sunt deseori mai puțin „eficiente” din punct de vedere al profitului și al pierderilor, dacă nu sunt luate în considerare consumul de energie și valorile nutritive.

Un studiu recent arăta că reducerea consumului individual de carne și lactate este cel mai bun mod de a proteja mediul înconjurător.

Comentarii

comentarii