Europenii vor să renunţe la călătoriile cu avionul şi la carne pentru a combate schimbările climatice – studiu BEI

Majoritatea europenilor intenționează să zboare mai puțin și să mănânce mai puțină carne pentru a ajuta la combaterea schimbărilor climatice, potrivit unui sondaj publicat luni de Banca Europeană de Investiții (BEI), citat de Reuters.

Din cei 27.700 de respondenți la sondaj în cele 27 de țări ale UE, 74% dintre respondenți au declarat că intenționează să zboare mai rar din motive de mediu, odată cu eliminarea restricțiilor legate de COVID-19. De asemenea, 43% dintre respondenți care au spus că vor face acest lucru „tot timpul” și 31% au spus că vor „din când în când”.

Sectorul european de aviației este se află în atenţia clienților și a autorităților de reglementare din cauza amprentei sale de carbon, în același timp în care companiile aeriene luptă împotriva unei scăderi a cererii pe fondul pandemiei. Chiar dacă numărul pasagerilor a scăzut dramatic anul trecut din cauza pandemiei, sectorul aviaţiei ar urma să fie responsabil pentru o cotă mai mare din emisiile de CO2 în deceniile următoare.

Întrebați dacă intenționează să aleagă trenurile în locul avioanelor pentru călătoriile pe distanțe scurte, 71% dintre respondenții la sondajul BEI au spus da.

„Perioada post-Covid-19 va oferi o oportunitate pentru a face un salt uriaş în tranziţia la o economie cu emisii reduse carbon şi rezistentă la schimbările climatice”, a declarat vicepreşedintele BEI, Ambroise Fayolle.

În prezent, oamenii cred că renunţarea la călătoriile cu avionul ar fi unul dintre cele mai uşoare lucruri la care ar putea recurge pentru a-şi reduce amprenta de carbon. În schimb, respondenţii sunt mult mai reticenţi când vine vorba să renunţe la video streaming, la cumpărarea de haine noi.

În sondajul efectuat în octombrie-noiembrie 2020, 66% dintre europeni au declarat că mănâncă deja mai puțină carne pentru a combate schimbările climatice și alţi 13% au declarat că intenționează să o facă în curând.

În schimb, sondajul a descoperit că oamenii sunt mult mai puţin dispuşi să renunţe la a deţine un autoturism, care ar putea avea un impact mai mare asupra climei. Aviaţia este responsabilă pentru doar 2,5% din emisiile globale de CO2, iar transportul rutier este responsabil pentru aproape 15%.

Pe o listă de acţiuni de combatere a schimbărilor climatice, 39% dintre europeni şi 38% dintre americani au spus că renunţarea la a deţine un autoturism ar fi cel mai greu pentru ei. Aceasta scoate în evidenţă nevoia ca producătorii auto să facă trecerea la vehiculele electrice sau cele pe hidrogen, pentru a putea reduce impactul automobilelor asupra mediului.

Citeşte şi:

Tesla va instala anul acesta stații de încărcare rapidă în patru orașe din România
Cum poate tehnologia să contribuie la reducerea emisiilor globale de CO2
spot_img

Ultimele știri