Evenimentul Zilei: Porumbul Monsanto, la un pas de interdictie

Romania ar putea fi a saptea tara membra UE care interzice cultivarea porumbului modificat genetic MON810, produs de compania americana Monsanto, scrie „Financial Times”.

Decizia ar putea fi luata in ciuda protestelor producatorilor romani, care considera ca o astfel de masura ar reprezenta o adevarata lovitura pentru ei. Potrivit presedintelui Ligii Asociatiilor Produca torilor Agricoli din Romania (LAPAR), Marcel Cucu, utilizarea acestui soi hibrid de porumb conduce la eficientizarea productiei si la reducerea costurilor cu mai bine de 30%.

Companiile din industria organismelor modificate genetic, prin reprezentantul Europabio, sustin ca grijile exprimate in legatura cu efectele nocive ale produsului asupra solului sunt inutile, deoarece se respecta toate standardele pentru siguranta alimentelor.

Ministrul mediului, Attila Karodi, a declarat la sfarsitul saptamanii trecute ca va solicita Comisiei de Securitate Biologica (organizatie care va deveni func- tionala in maximum trei saptamani – n.r.) o investigatie referitoare la impactul porumbului MON810 asupra mediului. Ministrul a precizat ca, in cazul in care Comisia de Securitate Biologica va decide ca porumbul modificat genetic al Monsanto este nociv, cultivarea sa va fi interzisa prin hotarare de guvern cel mai devreme pe 15 aprilie. Decizia autoritatilor romane apare in urma solicitarii formulate de comisarul european pentru mediu, Stavros Dima, Auroritatii Europene pentru Siguranta Alimentelor de a deschide o noua ancheta asupra produselor modificate genetic.

Pentru mai multe informatii viziteaza Adevarul

spot_img

Ultimele știri