Extinderea aeroportului Fiumicino din Roma, respinsă pentru protejarea unei rezervaţii naturale

Ministerul Mediului din Italia a respins proiectul de extindere a aeroportului Fiumicino din Roma, cel mai aglomerat din țară, după ce o comisie a considerat că va afecta o rezervație naturală din apropiere. „Pentru mine, asta e o victorie”, a zis ministrul Mediului.

Denumit „Aeroporto di Fiumicino – Master Plan 2030”, proiectul a fost prezentat la sfârşitul lunii martie 2017 de ENAC, Agenţia naţională pentru Aviaţie Civilă, şi de ADR (Aeroporti di Roma), o filială a grupului Atlantia. Decizia a fost anunțată abia luni, de către Ministerul Mediului din Italia.

„Comisia tehnică a dat un aviz negativ în ceea ce priveşte compatibilitatea de mediu a proiectului, considerând incompatibilă construcţia de infrastructuri aeroportuare cu zona de Rezervaţie naturală”, a transmis ministerul italian.

Proiectul ar fi presupus construirea unei noi piste, care ar fi fost a patra. Aceasta nu ar fi afectat doar rezervația, ci și zeci de familii, care ar fi fost expropriate de terenuri, a postat ministrul italian al Mediului, Sergio Costa, pe Facebook.

„Am pus capăt extinderii aeroportului Fiumicino. Aceasta ar fi fost cea de-a opta a încercare de a construi pe o zonă deja torturată. Pentru mine, aceasta este o victorie”, a mai transmis acesta, potrivit Yahoo News, care citează AFP.

Costa este un apropiat al mișcării Five Star (M5S), cunoscută pentru opoziția pe care o afișează față de proiectele mari de infrastructură.

ADR a insistat, într-un comunicat transmis luni, că lucrează de ceva timp cu autoritatea aviației civile din Italia pentru a crea un plan prin care aeroportul să fie extins, dar respectând în același timp mediul și zona din jurul aeroportului.

Fiumicino este primul aeroport al Italiei prin prisma traficului de pasageri, în faţa celor din Milano şi Bergamo.

Aeroportul din Roma a primit aproape 43 de milioane de călători în 2018, o cifră în creştere cu 5% în raport cu anul precedent şi care reprezintă 23,2% din traficul naţional de pasageri din Italia, potrivit ENAC.

spot_img

Ultimele știri