O facultate din Cluj plantează un copac pentru fiecare notă de 10 luată de studenți

in EcoLIFESTYLE 27 January 2020 367 Views

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca desfășoară, în sesiunea de examene ianuarie – februarie, o campanie în cadrul căreia va planta câte un copac pentru fiecare notă de 10 pe care o obțin studenții.

„Depunem eforturi pentru a ne asigura că avem un impact minim asupra mediului înconjurător, că amprenta de carbon a întregii comunități este cât mai mică posibil. Valorile noii generații sunt și valorile noastre. Pentru a vă răsplăti eforturile depuse în această sesiune de examene, chiar dacă răsplata o regăsiți în voi, în felul în care vă dezvoltați și în viitorul pe care vi-l oferiți, am decis ca pentru fiecare 10 luat de voi să plantăm un copac”, au transmis reprezentanții facultății pe pagina de Facebook.

Potrivit regulamentului de pe site-ul facultății, pentru a lua parte la campanie, studenții trebuie să se prezinte în ultima zi de sesiune, în intervalul 10.00 – 14.00, în biroul 308 din FSPAC 2, cu dovada notei luate (de pe Academic Info).

Apoi, reprezentanții facultății vor verifica nota, în prezența studentului, și vor utiliza numele acestuia pentru a face o donație către TeamTrees.org. Promoția se adresează studenților FSPAC, nivel licență și masterat, ZI și ID, iar nota de 10 trebuie luată în sesiunea normală, din ianuarie-februarie 2020, nu cea de restanțe.

Acum doi ani, studenții de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării au plantat aproape 150 de brazi în Parcul Babeș. Iar în primăvara lui 2013, Clubul Alpin al Facultății s-a alăturat proiectului „Pădurea Clujenilor”, demarat de Primăria Cluj-Napoca. Membrii clubului au participat atunci la acțiunea de plantare de arbori în zona Bulevardului Muncii, alături de alți voluntari din rândul studenților FSPAC. Studenții au plantat copacii într-o zonă pe care au delimitat-o, ulterior, cu semne inscripționate „Pădurea FSPAC”.

Conform unor informații de pe pagina de Facebook a Facultății, conducerea caută în prezent soluții pentru eliminarea produselor de unică folosință de la cantina și cafeneaua instituției.

Provocarea #TeamTrees: Youtuberii vor să planteze 20 de milioane de copaci, în toată lumea

O comunitate de vloggeri a dat tonul uneia dintre cele mai mari provocări de pe YouTube: plantarea a 20 de milioane de copaci, în toată lumea. Pentru asta, au nevoie să strângă 20 de milioane de dolari.

Comunitatea a făcut un parteneriat cu Arbor Day Foundation, una dintre cele mai mari ONG-uri din Statele Unite care are ca scop plantarea și întreținerea copacilor. Copacii vor fi plantați peste tot în lume, acolo unde este nevoie și unde terenul este potrivit. Fundația Arbor Day va lucra cu reprezentanți ai pădurilor pentru a se asigura că plantările nu încalcă regulile naturii – de exemplu, nu vor fi plantați copaci pe pășuni sau în savană, acolo unde nu au fost niciodată păduri.

Până acum, în cadrul provocării au fost donați bani pentru plantarea a 21.640.328 de copaci.

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Comentarii

comentarii