Falimentul anunțat al Tesla

O companie trebuie să câștige și să genereze fluxuri de numerar pe termen lung și, din păcate, Tesla (NASDAQ: TSLA), așa cum se prezintă acum, nu o va face niciodată. Potrivit Seeking Alpha, datoriile companiei au devenit imposibil de gestionat, printre cauze numărându-se agravarea fluxului de numerar și termenele nefavorabile. De asemenea, pe viitor, creșterea ratelor dobânzilor și creșterea concurenței vor spori presiunea asupra performanțelor Tesla.

Falimentul anunțat al Tesla

Tesla și, în special, Elon Musk, au realizat multe lucruri uimitoare într-o perioadă relativ scurtă. Au jucat un rol important în popularizarea mișcării mașinilor electrice, precum și a mișcării energiei curate. Elon Musk a creat un cult al loialității fără precedent, cu adepți care, fără îndoială, vor fi cu el până la sfârșit. I-a convins pe mulți să cumpere automobile relativ mediocre la prețuri ridicate.

Confrom publicației, supraviețuirea Tesla a fost construită pe o tendință culturală și o credință în „binele suprem” pe care vehiculele electrice îl aduc societății. În cadrul comunității de investiții, buna-credință a fost menținută prin promisiuni îndrăznețe, dar goale, pentru un viitor mai strălucitor, aflat la o aruncătură de băț.

Promisiuni neonorate

Elon Musk s-a dovedit a fi unul dintre cei mai talentați showmeni din toate timpurile. În decursul anilor, abilitățile sale de vânzări și conducere au purtat Tesla prin apele tulburi generate de neîncrederea unor spectatori sceptici, pe măsură ce compania nu reușește să livreze în mod constant.

Potrivit unui raport al Wall Street Journal, din 2016, Tesla a eșuat de 20 de ori de-a lungul unei perioade de cinci ani în atingerea proiecțiilor sale, variind de la producția de automobile la obiectivele financiare. Situația a continuat cu anunțul companiei, din 3 ianuarie 2018, referitor la neîndeplinirea obiectivelor de producție pentru Model 3.

spot_img

Ultimele știri