Cât durează fericirea provocată de achziția unei haine noi

Shopping-ul face parte din cultura de consum a zilelor noastre. Oamenii nu mai cumpără haine pentru că au nevoie să se îmbrace, ci o fac din nevoi psihologice. Acestea sunt câteva dintre ideile exprimate într-un raport internațional, publicat recent de Greenpeace. Potrivit acestuia, oamenii cumpără mai des haine noi pentru că au nevoie să simtă recunoaștere, încredere, entuziasm și fericire.

haine
foto: wikimedia commons

Pentru a afla informații despre obiceiurile de consum, persoane din China, Hong Kong, Taiwan, Italia și Germania au fost întrebate, într-un sondaj de opinie, unde își fac cumpărăturile și cât timp investesc în această activitate. De asemenea, ei au mai fost întrebați de ce merg la cumpărături, ce îi determină să cumpere haine și dacă după ce le cumpără se simți împliniți. Sondajele s-au derulat în perioada decembrie 2016 – martie 2017 și respondenții au vârste cuprinse între 20 și 45 de ani.

Ce declanșează fast-fashion

Potrivit raportului, comportamentul la cumpărături al persoanelor intervievate este influențat de mediul social în care aceștia activează și de obiceiurile de consum media. De asemenea, platforme sociale precum Instagram, Pinterest, Facebook sau WeChat (în China) sunt declanșatori ai acestui tip de comportament. Cei mai afectați sunt cei conectați mai mult în mediul digital. Totuși, respondenții din Asia au fost cei care au declarat că sunt mai mult influențați de platforme sociale: China (75%) și Taiwan (54%).

În Europa, fenomenul se întâmplă într-o proporție mai mică decât în Asia: 25% dintre germani, respectiv 42% dintre italieni au răspuns că sunt influențați de aceste medii.

„Căutarea blogurilor de fashion sau faptul că persoanele urmăresc activitatea prietenilor sau a celebrităților pe platformele sociale declanșează și mai mult consum. După sesiunile de cumpărături, aceste persoane trec prin stări regulate de oboseală și de plictiseală”, se arată în raport.

Supra-consumul experimentat atât în Europa, cât și în Asia

68% dintre consumatorii din Hong Kong au declarat că dețin mai multe haine decât au nevoie. În China și în Germania procentul celor care au declarat același lucru este de 60%. În plus, între 40-46% dintre germani, taiwanezi și italieni spun că au în dulap haine cărora nu le-au scos etichetele și pe care nu le-au purtat niciodată.

fast fashion
foto: http://www.greenpeace.org

În plus, o pătrime dintre respondenții germani și o treime dintre cei italieni au spus că deseori cumpără mai multe haine decât își permit. În Hong Kong, 42% dintre respondenți au declarat acest lucru, în timp ce în China procentul celor care au spus asta este de 46%.

Mai mult decât atât, în timp ce consumatorul obișnuit merge la cumpărături o dată sau de două ori pe lună, cumpărătorii experimentați merg la cumpărături cel puțin o dată pe săptămână. Totuși, trebuie menționat că acest obicei este mai răspândit printre respondenții din Asia, în jur de 40% dintre aceștia declarând acest lucru.

De asemenea, 2/3 dintre respondenții chinezi și cei din Hong Kong au declarat că fac cumpărături online în timpul orelor de curs sau în timpul muncii. Cumpărătorul chinez obișnuit petrece două ore pe zi făcând cumpărături online.

Cât durează fericirea consumatorului

Potrivit sondajului, 39% dintre germani au declarat că sunt entuziasmați după ce fac cumpărături. În același timp, 65% dintre chinezi simt satisfacție după ce își cumpără o obiect vestimentar nou.

În același timp, aproape 60% dintre germani, în special femei tinere, se simt obosite și epuizate după cumpărături. Ce mai mulți respondenți germani (33%) au declarat că fericirea după cumpărături durează o zi și 25 % dintre aceștia au spus că sentimentul durează două sau trei zile. Un procent apropiat de respondenți germani (24%) au spus că fericirea durează jumătate de zi.

Cât durează fericirea consumatorului german
foto: http://www.greenpeace.org

Greenpeace avertizează că liderii din industria fashion și liderii de opinie din social media trebuie să se oprească din a mai promova micro-trendurile și consumerismul. În schimb, organizația de mediu susține că ar trebui ca industria să investească mai mult într-un design de produs eficient, în materiale non-toxice, reciclabile și de bună calitate în locul soluțiilor actuale.

Citește și: O artistă explică de ce ar trebui să te gândești înainte de a cumpăra o haină nouă

Citește și: Slow Fashion în România: faptele bune construiesc o industrie vestimentară mai sustenabilă

Împotriva fast fashion. 6 modalități prin care să devii un pasionat de modă responsabil

 

spot_img

Ultimele știri