Sundrop, fermele din deșert care produc 17.000 de tone de roșii pe an

Fermele Sundrop sunt amplasate pe un teren neprielnic însă, datorită tehnologiei hidroponice și desalinizării apei din mare, acestea reușesc să producă 17.000 de tone de roșii pe an, adică 15% din producția anuală de roșii a Australiei.

Sundrop, fermele din deșert care produc 17.000 de tone de roșii pe an

Fermele Sundrop sunt primele din Australia care folosesc tehnologia hidroponică pentru a produce alimente ce sunt vândute la scară mare. După o fermă pilot deschisă în 2010, care a dat rezultate, în 2014 a început construirea actualei ferme, cu o investiție de 200 de milioane de dolari.

Acum, de pe cele 65 de hectare de teren neproductiv, din apropiere de Port Augusta, în sudul țării, firma obține, pe lângă alte fructe și legume, 17.000 de tone de roșii pe an, adică 15% din producția anuală de roșii a Australiei.

Agricultura hidroponică nu are nevoie de pământ sau de lumină naturală, ci plantele sunt cultivate în tăvițe cu apă bogată în nutrienți, iar fotosinteza se realizează cu ajutorul unor LED-uri.

Ținând cont de cantitățile foarte mici de precipitații care cad în apropiere de Port Augusta, dar și de puțina apă subterană care ar putea fi valorificată, compania a decis să extragă apă din mare și să o desalinizeze.

Sundrop, fermele din deșert care produc 17.000 de tone de roșii pe an

Stația de desalinizare generează aproape un milion de litri de apă proaspătă în fiecare zi. În plus, și apa de ploaie este colectată. Apa sărată este folosită și ca dezinfectant natural, reducând astfel nevoia de a utiliza pesticide.

Una dintre criticile care apar cel mai des la adresa acestui tip de agricultură este că este un mare consumator de energie, ținând cont de luminile artificiale și sistemele de încălzire și de răcire.

Green Report Shop Produse alimentare eco

Cei de la Sundrop au găsit o soluție la această problemă: au instalat o centrală solară formată din 23.000 de panouri și un turn solar de 127 de metri înălțime, care captează suficientă energie pentru toate fermele.

„Pentru că nu depindem de sol, putem așeza fermele mai aproape de așezările omenești, astfel încât să creștem considerabil eficiența lanțului nostru de aprovizionare”, a declarat pentru The Guardian Philipp Saumweber, unul dintre managerii companiei.

Roșiile Sundrop pot fi găsite în supermarketurile Coles din toată țara.

Sundrop, fermele din deșert care produc 17.000 de tone de roșii pe an

 

spot_img

Ultimele știri