Energy Globe Award România și-a desemnat finaliștii

Clădiri „verzi”, case inteligente, stații de încărcare gratuită a vehiculelor electrice, campanii care promovează transportul sustenabil sau locuri de joacă unde mișcarea este transformată în energie – acestea sunt doar câteva dintre cele 15 proiecte nominalizate în finala competiției Energy Globe Award România.

Energy Globe Award

Energy Globe Award este o competiție internațională, organizată anul acesta pentru prima dată și în România, de către E.ON România. Este dedicată proiectelor de eficiență energetică și protejare a mediului înconjurător.

Autoritățile, instituțiile de învățământ, companiile, ONG-urile și persoanele fizice au înscris peste 150 de inițiative până în data de 15 iulie 2016. Recent, organizatorii au anunțat nominalizările pentru finală națională.

Ce au propus finaliștii Energy Globe Award România

Trei hoteluri, o clădire de birouri și o fabrică de țevi din PVC, toate din România, și-au propus să își eficientizeze consumul de energie. Totodată, trei prieteni din Timiș au început să construiască singuri o casă eficientă energetic.

 

Energy Globe Award
Hoteluri care fac parte din rețeaua neZEH, datorită performanțelor din domeniul consumului energetic

Inițiative similare există și în rândurile instituțiilor publice. Primăria Municipiului Iași a reușit să reducă energia consumată de un stadion cu 56%, iar cea din Tîrgu Mureș și-a propus să echipeze 12 școli, grădinițe și centre sociale cu panouri solare.

Managerii unui program al ONU vor să ajute comunitățile din zonele defavorizate să își îmbunătățească eficiența energetică, pe când Universitatea Politehnică din București planifică să dezvolte un modul care să îi ajute pe managerii clădirilor să își măsoare cu exactitate consumul de energie.

Energy Globe Award
Proiectul unei clădiri pasive din cadrul Universității, pe care se testează modulul menționat

O altă instituție de învățământ care s-a arătat interesată de subiecte de mediu este o școală din Gura Humorului, Suceava. Managerii ei vor să construiască o sală de sport în care energia consumată în timpul jocului să fie transformată în energie electrică.

Lista nu se oprește însă aici. O companie din Brașov vrea să dezvolte o metodă prin care să detecteze scurgerile de metan în orașe, iar un român din Piatra Neamț a propus realizarea unei rețele gratuite de încărcare a mașinilor electrice.

Inițiativele continuă pe partea de educație pentru protejarea mediului. O asociație din Timiș desfășoară proiecte de educație pentru tineret, în domeniul managementului deșeurilor, iar alta, din Brașov, dorește să promoveze mersul pe jos sau cu bicicleta la școală, cu ajutorul unui joc.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=20fOQssCzPo]

Nu în cele din urmă, două asociații vor să deschidă un magazin cu produse obținute din deșeuri, iar o ploieșteancă vrea să educe publicul cu privire la designul vestimentar ecologic.

Ce se întâmplă cu finaliștii Energy Globe Award România

Competiția a fost organizată pe 5 categorii. La fiecare categorie, juriul a ales câte 3 proiecte, descrise succinct mai sus. Vezi mai jos lista finaliștilor pe categorii:

Potrivit organizatorilor, departajarea s-a realizat pe baza unor criterii precum: atractivitatea proiectului, gradul său de inovare, potențialul de replicare a respectivei inițiative și componenta legată de eficiența energetică.

Dintre proiectele finaliste, juriul va alege câștigătoarele fiecărei categorii în parte. Numele lor vor fi anunțate la o gală care va avea loc la București în luna octombrie. Tot atunci va fi anunțat și câștigătorul general al competiției, care va reprezenta România la etapa internațională a Energy Globe Award, programată în 2017 la Monaco.

spot_img

Ultimele știri